Jurnalismul cetăţenesc cu implicarea bibliotecilor și a comunităților
Proiectul „Educaţie mediatică pentru democraţie”, susținut financiar de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională USAID și implementat cu susţinerea Centrului pentru Jurnalism Independent şi „Internews” de ziarul „Observatorul de Nord” („OdN”) din raionul Soroca, a fost lansat la sfârșitul anului trecut. Activitatea s-a desfășurat în bibliotecile din raion, deoarece anume ele, potrivit proiectului, au rolul unor „punți de legătură” dintre cetățeni și redacție.
Proiectul în sine a avut succes. Acest lucru i-a determinat pe colegii noștri de la Soroca să discute și cu cetățenii din raionul Drochia. Astfel, săptămâna precedentă, jurnalistele Tatiana Zabulica și Doina Alexei de la „OdN” au mers în satele Chetrosu și Zgurița, unde le-au vorbit celor prezenți despre posibilitățile și modalitățile de promovare a activităţilor social-culturale desfăşurate în cele două localităţi, dar şi despre utilizarea, în acelaşi scop, a unor aplicații implementate de ziar. Acestea din urmă ar fi butonul „Trimite știri” de pe paginile web ale ambelor ziare („Glia Drochiană” şi „Observatorul de Nord”), prin intermediul căruia pot sesiza redacțiile despre noutățile sau problemele din comunitățile lor.
La rândul lor gazdele, Eugenia Foalea și Nina Coţuc, șefele bibliotecilor, respectiv, Chetrosu și Zgurița, și-au exprimat dorința de a pune umărul la mediatizarea vieții satelor. Or, cele două localități au cu ce se lăuda și pe cine scoate în evidenţă.
Iar administrația locală, în persoana lui Ion Prodan și Vasile Cemortan, respectiv, primarul și viceprimarul s. Chetrosu, și Serghei Colesnic, secretarul Consiliului sătesc Zgurița, au recunoscut, că indiferent cât de bine n-ar sta lucrurile, întotdeauna este loc și pentru mai bine. La eveniment au participat reprezentanții comunității locale – elevi, pedagogi, medici, simpli cetățeni.
Nelly CIOBANU