Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
La o cafea cu un polițist – Glia Drochiană

La o cafea cu un polițist

Absolvenții liceelor au ajuns în pragul principalei decizii: ce drum să-și aleagă pentru profesia viitoare. O bună parte sunt deciși, alții, însă, se gândesc, meditează, analizează, compară.

În ajutor le-a venit Inspectoratul de poliție Drochia, oferindu-le oportunitatea de a cunoaște mai în detalii activitatea acestei instituții, chiar și de după paravan.

Mai mulți angajați ai IP Drochia, împreună cu Maxim Bernic, șeful instituției, le-au dat întâlnire la ”o ceașcă de cafea”, întreținându-se într-o discuție ”tet-a-tet”. Inițial, Valeriu Lisnic, șeful secției Resurse umane, a relatat viitorilor studenți ce avantaje propune poliția la angajare, care sunt condițiile, modul de admitere și documentele necesare pentru angajare. Absolvenții liceelor pot deveni studenți la facultățile preferate, dar să-și aleagă forma de studii  în așa fel, ca să se poată angaja concomitent. Însă cei ce preferă să învețe la Academia ”Ștefan cel Mare” staționar, revin în inspectorat la finalul studiilor. Dânsul le-a mai vorbit și despre durata concediilor, despre vârsta de pensionare.

În continuare în fața tinerilor a venit cu informații Igor Dobreanschi, șef, secția Securitate publică, el oprindu-șe la tendințele poliției moderne de a munci mai aproape de comunitate, în interesul comunității și pentru comunitate. Vorbitorul s-a referit la proiectele principale, derulate de angajații poliției. În raion activează 110 sectoare ”Supravegherea de vecinătate”, ce includ peste 2600 membri, ce au grija de averea vecinului. Statiștii instituției anul trecut nu au înregistrat nicio infracțiune de acest gen.

O altă formă de interacțiune cu societatea sunt ”Aleile siguranței”, numărul lor în raion a ajuns la 13. Pe străzile și în locurile cu flux mărit de pietoni sunt instalate panouri informative cu material util și, evident, telefoanele respective.

În ultimul timp a devenit foarte popular un alt proiect al poliției ”Bunicii grijulii”, care include 62 de persoane de vârsta a treia în echipa celor ce doresc să ajute copiii să traverseze strada corect, fără incidente, spre școală și înapoi spre casă. Bunicii au format o echipă puternică, care organizează și desfășoară diverse activități cu participarea elevilor. Astfel a luat naștere și mișcarea ”Nepoțeii grijulii”.

Despre activitatea în acest proiect, și nu numai, au relatat voluntarele Valeria Zaporojan și Ana-Maria Vatamaniuc, care au devenit mâna dreaptă a angajaților IP Drochia în derularea diverselor activități legate de promovarea imaginii poliției, de sensibilizarea opiniei publice sau de promovarea noilor forme de activitate.

Cu detalii din munca complicată, dar nobilă, de polițist, despre organizarea muncii și echiparea instituției și cu exemple din anii de activitate a intervenit Maxim Bernic, șeful IP Drochia.

Tinerii și-au satisfăcut curiozitatea, adresând mai multe întrebări, la care au primit răspunsuri detaliate vis-a-vis de activitatea cotidiană a polițiștilor, fapt ce le-a trezit interesul față de profesia de polițist. Cei ce nu au dorit să fie identificați, au avut posibilitatea să adreseze întrebările în mod anonim, fără semnătură, dar care nu au fost lăsate fără atenția angajaților poliției.

Vorbitorii, detalizând condițiile de muncă, înzestrarea tehnică și performanțele profesiei,  au demonstrat cât de atrăgătoare este munca în organele legii, trezind interesul tinerilor față de munca oamenilor cu epoleți.

Valentina CEBOTARI

 

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *