Ștefănel, Ion și Rodica DASCĂL. © Liuba Bulgaru/GD
— Agricultorii se bucură de toamna lungă și caldă, – zice gânditor Ion Dascăl, director, SRL „Tehagrodas”, de parcă mi-ar citi gândurile.
Mergem împreună spre câmpurile gospodăriei agricole din s. Drochia, conducerea căreia a preluat-o de câțiva ani. Este bine dispus, chiar bucuros, aș zice.
„De ce să nu se bucure, – îmi vorbesc în gând. – Este tânăr, cu familie frumoasă în care crește un Ștefănel, practică un sport mai neobișnuit pentru localnici, rugby, ba chiar face parte din Naționala Moldovei, prinde din mers, dar temeinic, secretele agriculturii, domeniu, în care deja stă sigur pe picioare…”.
— Mergem mai întâi la livadă, – mi se adresează tânărul, iar fața i se luminează și mai tare. – Astăzi culegem ultimele tone de mere „Idared”. De pe deal le încărcăm direct în camioanele cumpărătorului. Foarte comod, benefic și pentru vânzător, și pentru cel de cumpără. Se păstrează calitatea și ești lipsit de bătăile de cap legate de păstrarea fructelor.
„Iată de unde-i vine mulțumirea și fața radiindă, – deduc”.
Voioșia directorului a fost să continuie prin glasurile ce răsunau din livadă. Femei, bărbați culegeau de zor merele din copacii un pic mai înalți decât un stat de om. Mi se spune că livada e tânără și este la prima roadă.
— Frumoasă roadă, – mi se adresează o femeie cu ochi albaști și privire sinceră, care, când observă camera foto, bagă cu repeziciune o șuviță rebelă de păr cărunt sub baticul înflorat. Își fac „marafetul” și colegele dânsei, când le propun un cadru întru amintire.
Incomparabilă și irepetabilă firea și felul de a fi al țăranului! Îi urmăresc cum lucrează, cum comunică, cum se ajută reciproc, fără să aștepte îndemnul, și mă încarc de căldură sufletească. Și de plăcere lăuntrică. Și de calmitate.
— Acum mergem la fățare, – mă anunță Ion Dascăl. – Recoltăm porumbul la grăunțe și vreau să vedeți calitatea boabelor. Aur adevărat. Roada e relativ mică, dar calitatea e minunată.
La fățarea gospodăriei, unde, de altfel, domnește ordinea precum în Casa Mare, ne întâlnește Iurie Dascăl, fondatorul „Tehagrodas” și părintele tânărului director.
— Aveți schimb de nădejde și Vă permiteți să stați mai pe la margine, – încerc să glumesc, dar tatăl îmi răspunde cu toată seriozitatea:
— O întreprindere agricolă nu are margini. Orice sector este important, pentru că, de fapt, toate sunt legate între ele.
Apoi, probabil, dorind să fie înțeles pe deplin, mai adaugă:
— O gospodărie agricolă e ca un mecanism complex și integru, dacă se defectează un rulment, se oprește toată mașinăria.
La ultimele cuvinte, își tipărește ușor feciorul pe spate și întreabă șugubăț:
— Drept spune tătunea?
În loc de răspuns, feciorul cuprinde bărbătește umerii tatălui cu o mână, și-l ține astfel câteva clipe. Acest gest dă pe față și recunoștință, și respect, și dragoste, și promisiune fermă de continuitate.
În drum spre locul unde, după cum îmi spune Ion Dascăl, se lucrează la renovarea iezăturii, îl întreb despre cum i-au reușit anul curent creșterea celorlalte culturi.
— Situația e sub control, – zâmbește Ion. – Am recoltat 1300 tone de grâu, 50 – de soia, 1280 – de răsărită. Vom avea circa 1200 tone de porumb, 5000 – de sfeclă. De câțiva ani ne creștem singuri semința de grâu și porumb. Boabele sunt bune, calitative.
Tânărul agricultor îmi numește indicatorii fără să caute cifrele prin memorie. Acest fapt mă îndeamnă să conchid că stăpânește situația, e sigur, e încrezut în ceea ce face. Asta o poți vedea doar la oamenii care își cunosc în detalii activitatea de care poartă răspundere. Dar și la persoanele care iubesc ceea ce fac și sunt, cum s-ar zice, din meserie, din pâine. Acest adevăr nu trebuie demonstrat de nimeni. Viața are grijă s-o facă.
