Lupta împotriva tuberculozei: Masă rotundă la Consiliul Raional Drochia cu participarea SMIT și a instituțiilor locale

Pe data de 19 iunie 2025, Consiliul Raional Drochia a găzduit o masă rotundă organizată de Asociația Obștească „Societatea Moldovei Împotriva Tuberculozei” (SMIT). Evenimentul a avut loc sub genericul: „Implicarea comunității pentru crearea unui sistem interconectat și coordonat de programe și servicii bazate pe comunitate și conduse de comunitate printr-o abordare multisectorială”.
La discuții au participat reprezentanți ai administrației raionale, printre care și Татьяна Ботнарь, vicepreședinta raionului Drochia, care a transmis un mesaj de solidaritate și implicare:
„Tuberculoza nu este doar a celor care poartă această povară. Toți respirăm același aer. Împreună trebuie să ne mobilizăm.”
Evenimentul a reunit numeroși actori locali relevanți:
-
Autorități publice locale,
-
Agenția Teritorială de Asistență Socială,
-
Centrele de Sănătate din raion,
-
Reprezentanți ai Asistenței Medicale Primare și Spitalicești,
-
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM),
-
Reprezentanți ai societății civile.
În cadrul întâlnirii, participanții au discutat despre necesitatea consolidării colaborării interinstituționale și implicarea comunității în prevenirea și combaterea tuberculozei, o problemă de sănătate publică ce necesită o abordare integrată și susținută.
Toți cei prezenți au primit materiale informative, broșuri și pliante, menite să contribuie la sensibilizarea populației și la promovarea practicilor de prevenire.