Mai regină decât floarea…
Galina Samoschina din Drochia petrece mai mult timp la bucătărie. Și nu doar pentru a pregăti bucate, deoarece nu prea are pentru cine, copiii și nepoții fiind plecați peste hotare. La bucătărie Galina are un mic atelier, unde, cu gândul mereu la cei dragi și cu mare pasiune, confecționează și sculptează zeci de modele de lumânări parfumate și decorate. După compoziție și ornament, culoare și aromă, model de sculptură lumânările lucrate manual sunt destinate diferitor sărbători, pentru a crea o atmosferă deosebită. Am discutat la acest subiect cu autoarea.
-Doamna Galina, cum și de unde a venit idea de a sculpta în lumânări?
– Pasiunea a venit cu vreo 3 ani în urmă. Aflându-mă peste hotare, am avut ocazia să vizitez un Expo-Târg, unde am văzut lucrări foarte frumoase ce mi-au trezit interesul. Am studiat domeniul, m-am documentat, apoi am pus în aplicare cunoștințele, după care, încet-încet am deprins a sculpta. Și deja al 3-lea an îmi dezvolt această pasiune.
– Câte modele de lumânări aveți?
– Am zeci de modele diferite, în formă de ou, de piramide, toate modele interesante și deosebite, decorative, aromatizate. Le fac după imaginația mea, dar și la dorința si preferința clientului.
– Cam câte ore durează lucrul la o lumânare?
– Timpul de lucru la o lumânare durează 3 zile: în prima zi se toarnă forma dorită, apoi se lasă să se usuce bine, a doua zi este procedura de scufundare în culorile ce le dorim sau ce a preferat clientul. În a 3-a zi urmează lăcuirea și uscarea, urmate de sculptatul în lucrarea gata.
– Până în prezent câte lumânări ați confecționat?
– Nu pot să știu câte lumânări am făcut, doar am nimerit în perioada de pandemie, și foarte multe lucrări le-am dăruit rudelor și prietenilor.
– Ați participat la târguri, expoziții?
– Da, am participat la peste 20 de Expo-Târguri din țară, unde am expus spre vânzare lumânări pentru diferite sărbători, ca Anul Nou, Ziua îndrăgostiților, 8 Martie, Sărbătorile pascale, nunți, botezuri. Am avut și comenzi peste hotare: în Italia, Belgia, Marea Britanie, fiind solicitate de prieteni și cunoscuți care au văzut lucrările mele prin intermediul rețelelor de socializare.
La început mulți clienți au crezut că aceste lucrări sunt din ceramică și pot fi folosite doar ca un obiect de decor.
– De unde procurați materialul necesar și care este costul lumânărilor?
– Materialul de care am nevoie îl găsesc și îl procur prin intermediul internetului. Prețul lumânărilor începe de la 5 lei și ajunge până la 520 lei.
– Perioada de ardere depinde dă mărimea lor?
– Avem diferite tipuri de lumânări, diferite forme, cele mai mari au 30 cm cu termenul de ardere de 100 de ore, cele de 21 cm ard 40 ore, de 17 cm – 30 ore, de 11cm – 20 ore. Cele mai mici, de 7 cm ard o oră.
– Cine din familie vă ajută cel mai mult?
– Familia mea mă susține și îmi apreciază munca, doar că de la distanță, ei sunt plecați în Marea Britanie. Când lucrez sunt mereu cu gândul la ei, iar zâmbetul nepoțelului, căruia îi duc foarte mult dorul, îmi dă un imbold aparte de a face lucrul de creație cu mai multă dăruire, cu idei noi. Iar alături am două persoane care mă ajută cu mare drag.
A dialogat Anastasia OLARU