Memoriile lui Grigore Țurcanu
Într-o dimineață de vară profesorul Grigore Țurcanu, puțin jenat, mă invită la dumnealui pentru a-mi propune să-i citesc memoriile.
Am dat curs invitației. Când am citit „memoriile” dumnealui am rămas impresionată. Pe drept cuvânt, acest manuscris este un roman autobiografic, ce reflectă viața lui, de la începuturi pâna la momentul dat (al 86 –lea an de viață).
Este o lucrare autentică a unei persoane concrete, care descrie toate perioadele vieții sale cu toate dificultațile prin care a trecut, dar și cu realizările, trăirile, impresiile, momentele emotive.
Impresionează foarte mult memoria fenomenală, ca proces psihic, a autorului. Nu în zadar, era numit „omul–enciclopedie al școlii”. Avându-l ca profesor, mai apoi drept coleg de breaslă, ne-am convins de acest adevăr – cunoștea în amănunte fiecare copil, părinte, fiecare consătean.
Am citit această lucrare fără răsuflare, cu nesaț am sorbit fiecare cuvânt, frază, ca în tinerețe, când mama mă dezbătea de la lectură, probozindu-mă „Hai, că nu ai să fii profesoară, mergi la treabă…”
Impresionează arta narațiuniii lui Grigore Țurcanu, este un adevărat povestitor „un Creangă al nostru”. Descrie cu lux de amănunte perioadele războului, foametea, deportările, prin care a trecut dumnealui, dar și tot neamul nostru.
Romanul emană multă „educație”, multă dragoste, stimă, respect, cumsecădenie față de cei apropiați. Când vorbește despre socri, îi numește tata Dănilă, mama Fiduța, mai rar întâlnite așa adresări în zilele noastre.
Dumnealui reușește să demonstreze multă gratitudine față de părinți, rude, vecini, prieteni, colegi, mai ales, când relatează despre construirea casei sale, accentuând, că pe vremuri cu ajutorul oamenilor, veniți la „clacă” erau susținuți tinerii căsătoriți la început de cale.
Romanul poate servi drept material didactic foarte prețios pentru profesorii de istorie, îndeosebi la predarea temelor „Al doilea război mondial”, „Foametea organizată”, „Deportările”. Ar fi oportun și benefic ca dumnealui să ofere fiecărei școli, biblioteci, fiecărui profesor de istorie, muzeu câte un exemplar pentru utilizare în cadrul orelor sau conferințelor.
Tineretul de astăzi ar fi bine să ia exemplu de la generația acestui autor generos, care cu multă dăruire împarte din averea sa spirituală prin redare, tălmăcire, descriere, descoperire de tradiții și obiceiuri de demult, dar actuale și astăzi: modul cum se organizau și desfășurau seratele, „balurile”, comportamentul flăcăilor, cum erau invitate fetele la aceste petreceri.
Într-un capitol aparte, dedicat activitații școlii, în care a activat ca director–adjunct, apoi ca director, descrie minuțios, pe ani sau perioade, procesul educațional, condițiile de muncă, dotarea cabinetelor cu materiale didactice, cu MTI. Vorbește despre succesele elevilor, profesorilor, dar și despre dificultățile în realizarea procesului educațional din cauza erorilor în construcție.
Nutresc o „invidie albă” față de autor, care, deși a ajuns la o vârstă înaintată, este la fel de viguros, inspirat, sănătos, dornic de viață și cu mare interes de ea. Și-a trăit anii cu multă demnitate, cu iubire fată de apropiați, în frumoasă armonie cu soția sa Lidia.
Consider această lucrare foarte valoroasă, ca o perlă, o nestemată, ca o comoară foarte scumpă, ce trebuie lăsată moștenire pentru generațiile în creștere, pentru comunitatea noastră, pentru breaslă. Cu această ocazie îi spun autorului Grigore Țurcanu un mare „Mulțumesc” pentru munca sa asiduă, importantă, de mare și inestimabilă valoare și îi doresc încă multă, multă inspirație pe viitor, ca să ne uimească și cu alte lucrări valoroase.
Emilia SURLARU,
fostă elevă și colegă
