Moldovenii și limba rusă
Sincer, acest articol a fost provocat de 9 felii de șuncă…
Lunea trecută eram într-un market din Chișinău. După tejghea stătea un băiat de vreo 18 ani și privea buimac în părți, pentru că o doamnă striga la el: „я просила на 60 лей, а ты что мне даёшь?!” Tânărul i-a cerut femeii să vorbească în moldovenească, la care femeia a început a striga „я не говорю на молдавском! Стыдно не говорить на русском в Молдавии”…
Până la urmă (pentru că nimeni din cei prezenți în market nu a facut-o pe traducătorul), doamna a zis: „vetcina na șezeci lei, măi!”. După care s-a apucat a-i citi lecții despre statutul limbii ruse și funcționarea acesteia în Republica Moldova…
Dacă nu ar fi fost fraza cu „стыдно”, nici nu aș fi intervenit în conflict și nici nu m-aș fi deranjat cumva. (Pentru că nătângi din ăștia sunt mulți pe meleagurile noastre și-i păcat să-ți pierzi timpul cu ei). Dar, atunci când cineva, oricine-ar fi, își bate joc de compatrioții mei și de limba țării mele, indiferent că-i română sau moldovenească, atunci, mă scuzați – pentru asta eu pot „să dau și la bot”, cum se zice pe la noi…
Nu vreau să par agresiv sau rusofob, sau rasist, sau xenofob… Dar pe mine profund mă dezgustă persoanele (conștiința nu-mi permite să le zic moldoveni), care, deși s-au născut sau trăiesc de generații în această țără, refuză să vorbească (să învețe) limba de stat.
Conform datelor ultimului recensământ, în Republica Moldova trăiesc 75,1% moldoveni, 7% români, 6,6% ucraineni, 4,6% găgăuzi și doar 4,1% ruși. Mai mult, la capitolul limba vorbită, 56,7% din populație au menționat moldoveneasca, 23,5% – româna și numai 9,7% rusa…
Și aici mă întreb: „s figa li rușii kaceiesc pravaua?!”… Iar răspunsul este extrem de simplu: pentru că moldovenii le permit! Pentru că în cei aproape 27 de ani de independență, noi așa și nu am învățat (sau ne este rușine) să răspundem în limba maternă la întrebările adresate în rusă. Or, noi mai bine ne bâlbâim cu „za temi copacami zdelaite vniz”, decât să-i recunoaștem interlocutorului că nu vorbim rusa…
Aceste „inhibiții”, însă, au o singură bază. Și anume – indiferența politicienilor față de „problema funcționalității limbilor vorbite pe teritoriul țării”. Pentru că absolut toate guvernările din ’91 încoace s-au declarat susținătoare a limbii de stat, dar niciuna dintre ele nu a mișcat un deget pentru ca cunoașterea acesteia să devină obligatorie pentru fiecare cetățean (indiferent de etnie, statut și etc.)…
Chiar și astăzi, în „epoca democrației progresiste și a pro-europenismului constructiv”, în Republica Moldova toate legile, inclusiv Constituția, sunt publicate atât în moldovenească (română), cât și în rusă. (Deși, niciun act normativ nu stipulează bilingvismul legislativ)…
Chiar și astăzi, în parlament (principala instituție din stat), unii deputați țin discursuri și solicită, fără pic de rușine, să li se adreseze întrebări doar în limba rusă. (Deși, legislația îi obligă pe absolut toți funcționarii publici nu doar să cunoască, ci și să vorbească limba de stat)…
Chiar și astăzi, adevărații moldoveni (indiferent de vârstă), pentru a vinde 9 felii de șuncă, trebuie să cunoască nu doar noțiunea de „ветчина”, ci și prețul „на русском”, pentru aceasta…
„Chiar și astăzi” – este o calchiere (intenționată) din rusă… În rest, toate vorbele corespund adevărului…
P.S. „Întotdeauna m-am mirat cum poți să rămâi un prost, în mijlocul unei limbi atât de frumoase și înțelepte, cum este limba română?!” (Grigore Vieru)
Andrei BULGARU
