Muzeul Drochia – un păstrător al patrimoniului cultural

Greu, dificil, cu multe răni adânci a fost luată decizia de a oferi clădirea Centrului de creaţie drept spaţiu pentru Muzeul raional de istorie şi etnografie. Problema era veche şi de durată, cauza neînţelegerilor rezida în faptul, că acest edificiu se află la marginea oraşului, la intrarea în Parcul de odihnă de lângă lac. Adică la o distanţă de oraş şi la trecere peste calea ferată şi traseul Bălţi – Drochia.

Exponatele, adunate cu multă scrupulozitate, atenţie, interes şi chiar pedantism, erau depozitate prin sălile unor instituţii, ce aparţin Direcţiei cultură, turism, tineret şi sport. De mai mult timp se vorbea despre un spaţiu pentru muzeu, de câteva ori şi consilierii au discutat chestiunea dată. Până la urmă, după atâtea incertitudini şi discuţii, consilierii au decis: a sosit timpul ca raionul să aibă un muzeu istoric. Şi au transmis clădirea fostului Centru de creaţie pentru muzeu, director fiind numit Dumitru Postovanu.
În scurt timp au fost depuse eforturi conjugate pentru a aduce interiorul în ordine, a pregăti sălile şi exponatele. Iar de Ziua Internatională a muzeelor a avut loc inaugurarea oficială a instituţiei. Cu oaspeţi şi cu prezentări de exponate, ce e drept, încă puţine şi aranjate mai mult în grabă.
După aceasta au continuat lucrările de extindere şi de amenajare. Aici şi acum a fost binevenită angajarea unui nou colaborator, care să se ocupe cu această parte a lucrărilor.
Muzeografa Svetlana Pântea, cu un stagiu pedagogic de peste 25 de ani, s-a încadrat în funcţia dată ca să-şi croiască mai mult timp liber pentru mămica sa bolnavă. Însă munca la muzeu a captivat-o şi a înghiţit-o total.
— Îmi place nespus de mult ceea ce fac, nici nu am intuit că este atât de interesant, – ne mărturiseşte Svetlana.
A replanificat sălile muzeului conform tematicii, a repartizat exponatele, a adunat altele noi, le-a adus în ordine. A amenajat specific şi traditional Casa mare, cu toate atributele sale: sofca cu zestre, costume naţionale, ungheraşe ale credinţei cu icoane vechi şi alte detalii caracteristice. În celelalte săli a expus uneltele de muncă şi cele casnice ale predecesorilor şi străbuneilor, păstrate prin gospodăriile drochienilor şi adunate cu mare grijă.
În cartea de vizită a muzeului sunt numeroase însemnări ale vizitatorilor. În una din ele e scris:
„Muzeul şi contribuţia angajaţilor denotă admiraţie şi apreciere pentru munca minuţioasă depusă la pregătirea şi păstrarea patrimoniului cultural, material şi imaterial, istoric al poporului nostru. E o satisfacţie deplină să vizitezi acest centru cultural, ce te poartă cu siguranţă prin istoria, tradiţiile poporului, dar şi a contemporanietăţii…”
Aceasta şi este menirea unui adevărat muzeu de istorie şi etnografie.

Valentina CEBOTARI