Nănăşia nu este un act de văzul lumii

— Întâi de toate, lumea trebuie să conştientizeze faptul, că nănăşia nu este un act de văzul lumii, ci este o înrudire duhovnicească plină de dăruire şi de responsabilitate. Nevoia de a avea naşi este ca ei să adeverească Taina săvârşită. Totodată, prin acest fapt, nănaşii îşi iau angajamentul de a susţine bunul, sănătosul şi creştinescul mers al nou-înfiinţatei familii. Ei devin părinţi spirituali, ghidându-i pe tineri în viaţa de familie. Deşi cei care se căsătoresc sunt maturi şi iau decizii singuri, naşii nu doar supraveghează şi îndrumă, dar se roagă pentru fini şi susţin tânăra familie.

— Ce reguli trebuie să urmeze naşii atunci când decid să cunune un cuplu?

— Principalul este să nu o facă pur formal sau din alte interese. Hotărârea de a cununa un cuplu trebuie să fie o decizie izvorâtă din adâncul inimii şi să-şi asume responsabilităţile unor naşi adevăraţi. Astfel, nănaşii ar trebui să fie precauţi atunci când sunt solicitaţi de a-i cununa pe doi tineri, cercetându-le viaţa, valorile, scopurile vieţii etc. Tânărul cuplu trebuie să înţeleagă şi să conceapă că nănaşii de cununie nu sunt un decor la ceremonie.

— Atunci, cum ar trebui aleşi corect nănaşii?

— Important este ca nănaşii de cununie, după virtutea lor, să fie cu credinţă, de nădejde, cu dragoste, smerenie, cumpătare. Să fie apţi de a-i îndruma, să le fie un bun exemplu finilor, să fie înduhovniciţi şi înţelepţi. Tot important este să nu fie egoişti, ci plini de dragoste jertfelnică.

— Mulţi fini îşi exploatează oarecum naşii lor de cununie, îndeosebi când este vorba de darurile de la nuntă, de banii puşi la masa mare, dar şi de botezul pruncior. Unde este limita?

— Ştiu, sunt diverse abuzuri şi devieri, pe care, să se ştie, Biserica nu le încurajează. Mai ales, în cazul încreştinării pruncilor. Nu rare sunt cazurile când unii nu-şi botează copiii până nu revine naşa de peste hotare, apoi nu botează că nu sunt pe loc toţi cumătrii, iar aceştia uneori sunt exagerat de mulţi. Adevăratul naş este cel care ţine pruncul în braţe, deci participă cu trup şi suflet, şi îşi asumă acest jug, deloc uşor, de a contribui la creşterea duhovnicească a pruncului. Şi nu este neapărat ca naşii de cununie să fie şi naşi de botez. Cât despre darurile materiale şi financiare venite din partea nănaşilor, asta e o treabă personală. Astea nu sunt adevăratele valori, ceea ce este cu adevărat important, este cununia în Biserica, taina săvârşirii ei. În rest, vorba poetului, „ce e val, ca valul trece”.

— Din păcate, oamenii de astăzi oficiază ceremonii religioase pur formal, în fală sau mânaţi de alte interese. Cum comentaţi Dumneavoastră acest adevăr?

— E trist şi e mare păcat. E o adevărată degradare creştinească. De aceea, trebuie să ne schimbăm atitudinea faţă de aceste valori creştine. E necesar să trecem de la formalism la trăire sinceră şi curată a sentimentelor noastre, care ar face ca nănaşii de cununie, dar şi cei de botez să fie autentici şi să contribuie la creşterea şi dezvoltarea unor personalităţi înduhovnicite.

A intervievat Liuba BULGARU