„Ne vom pleca smeriți frunțile pentru a comemora eroii neamului”
Tragicele evenimente din primăvara anului 1992 au lăsat o urmă adâncă şi dureroasă în inima poporului nostru moldav. De atunci s-au scurs 28 de ani, dar durerea rămâne a fi prezentă în inimile participanţilor la acţiunile militare din stânga Nistrului şi ale celor, care şi-au pierdut în lupte copiii, taţii, soţii, fraţii…
La 2 martie – Ziua comemorării eroilor căzuți în acțiunile de luptă din 1991-1992 pentru apărarea Integrității și Independenței Republicii Moldova, conducerea raionului, consilieri raionali și orășenești, combatanți, polițiști, societatea civilă au participat la mitingul de comemorare.
Evenimentul a demarat cu depunere de flori la monumentul edificat în memoria poliţiştilor căzuţi la datorie, apoi la bustul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Marşul de comemorare a continuat la monumentul „Pentru Ţară, pentru Neam”. Alexei Vasilean, președintele raionului, a adresat cuvinte de recunoștință veteranilor pentru curajul de care au dat dovadă pe câmpul de luptă, totodată exprimându-şi compasiunea familiilor, rudelor care şi-au pierdut persoanele dragi în acest conflict.
Un minut de reculegere a fost adus militarilor drochieni: Dinu Roman (din s. Drochia), Viorel Ciobanu (s. Şuri), Aurel-Victor Coţofană (s. Chetrosu) şi poliţiştilor: Vladimir Boiarniţchi (maior de poliţie), Vasile Gangal (căpitan de poliţie), Boris Coşciuc (sergent de poliţie).
În semn de recunoştinţă pentru bărbăţia şi spiritul de sacrificiu manifestate în acţiunile de luptă pentru apărarea Integrității teritoriale și Independenței Republicii Moldova, mai mulţi combatanţi au fost decoraţi cu diferite distincții. Bejan Ion (s. Țarigrad) și Vitalii Baidauz (s. Chetrosu) au fost premiați cu Insigna MAI „Vulturul de Aur”; veteranii Gheorghe Melinte și Ion Golovega din s. Șuri – Insigna de Onoare a Uniunii Naționale a veteranilor războiului pentru Independență; colaboratorii IP Drochia Igor Vatamanu și Ion Petrilă, respectiv, – Diploma MAI și „Crucea pentru merit”.
Un grup de eleve de la Liceul „B.P.-Hasdeu”, or. Drochia, şi grupul vocal „Haiduceii Peliniei” au prezentat un recital literar-muzical.
Conform tradiției crești-nești, preotul Elisei Vuluță a oficiat o slujbă divină întru comemorarea trecerii în nefiinţă a eroilor neamului.
Menționăm că, din bugetul raional au fost alocate mijloace financiare în sumă de 30,0 mii lei pentru organizarea și desfășurarea activităților ce țin de comemorarea participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea Independenței și Integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Nelly CIOBANU