Dacă ar fi avut noroc să trăiască până în zilele noastre acum ar fi îmlinit 90 de ani. Nimic supraomenesc. Dar câte lucruri utile şi eficiente mai putea lăsa în urma sa Nicolae Testemiţanu, acest mare savant, om de stat, medic, personalitate marcantă în medicina autohtonă. Om de o rară omenie şi frumuseţe sufletească, dar cu o înaltă raţiune şi verticalitate de invidiat.
Satul lui de baştină este şi al nostru — Ochiul Alb din raionul Drochia, fapt cu care ne mândrim şi pe care nu putem să nu-l menţionăm. Nicolae Testemiţanu, deşi plecat de peste trei decenii în lumea celor fără de dor, rămâne să fie un exemplu notoriu de slujitor cu bună credinţă oamenilor. Ne plecăm fruntea în semn de recunoştinţă pentru tot ce a făcut dumnealui în domeniul pregătirii cadrelor de medici, pentru insistenţa cu care a luptat ca nivelul de asistenţă medicală din spaţiul rural să se apropie de cel urban, pentru lucrările valoroase pe care ni le-a lăsat drept moştenire.
O simplă privire în biografia sa îţi generează imaginea unei figuri fulminante nu numai în medicină, dar şi în viaţa socială a ţării. Consăteanul nostru a fost o personalitate neordinară, adevăratul lui talent manifestându-se în calitatea sa de organizator (manager) în ocrotirea sănătăţii, el fiind rector al Institutului de medicină, apoi ministru al sănătăţii. Nicolae Testemițanu a manifestat un viu interes științific și practic deosebit pentru ”Argumentarea științifică a lichidării deosebirilor esențiale ale nevoilor asistenței medicale acordate populației urbane și rurale”. El a argumentat și a elaborat o nouă concepție de organizare a asistenței medicale specializate de ambulator, staționar și serviciului de urgență pentru populația rurală, care prevedea descentralizarea asistenței medicale specializate de ambulator la locul de trai și centralizarea asistenței de staționar în spitalele raionale centrale, precum și organizarea pe lângă acestea a secțiilor de asistență medicală urgentă. Această lucrare l-a plasat în fruntea savanţilor din domeniu.
Dar câtă grijă a manifestat regretatul Nicolae Testemiţanu faţă de limba maternă! În perioada anilor 1960 a făcut eforturi colosale ca limba maternă să fie însuşită şi utilizată de studenţi şi medici. Au fost traduse şi editate zeci de manuale şi materiale didactice în domeniul medicinii. Am simţit aceasta fiind student la USM. Peste puţin timp aceste manuale şi suplimente au fost rechiziţionate de la studenţi şi distruse, iar dumnealui pentru acest fapt a fost etichetat. Însă peste câţiva ani timpul a dovedit, că ideile lui erau progresiste, acţiunile — corecte şi adevărate — republica avea nevoie de cadre naţionale în medicină. Actualmente, la Universitatea de Medicină şi Farmacie, ce îi poartă numele, pregătirea universitară şi postuniversitară se face în limba maternă.
Şi pentru problemele sociale şi politice actuale ce ne macină societatea dânsul ar fi găsit soluţii eficiente. Dar câte lucruri bune ar fi întreprins Nicolae Testemiţanu în domeniul medicinii dacă ar fi trăit până în zilele noastre!
Noi, colegii de breaslă şi consătenii lui, avem misiunea să nu uităm acest Om cu literă mare, să ţinem cont de faptele bune iniţiate de el, să promovăm în continuare ideile progresiste în domeniu, să lăsăm urmaşilor noştri moştenirea primită în dar de la marele savant şi om public N. Testemiţanu.
La începutul lunii august, când el ar fi împlinit 90 de ani de la naştere, şi acum, când se împlinesc peste trei decenii de la trecerea lui în nefiinţă, noi, angajaţii secţiei de geriatrie, Centrul de sănătate, şi ai Centrului de plasament din Ochiul Alb, am mers la casa părintească a lui Nicolae Testemiţanu, la răstignirea din curtea casei şi am adus un omagiu de recunoştinţă acestui mare Om al neamului, pomenindu-l cu reale aduceri aminte şi cu flori vii.
În 2010 Nicolae Testemițanu a fost decorat post-mortem cu Ordinul Republicii. Chipul senin al marelui Om, Patriot, Savant și Om de Stat Nicolae Testemițanu ne duce faima de neam vrednic departe în lume. Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 23 iunie 2003 a fost instituită ca distincție de Stat Medalia „Nicolae Testemițanu”, numele lui îl poartă școala din satul Ochiul Alb, spitalul raional.
Nicolae CUCUTĂ,
şef, secţia geriatrie, Centrul de sănătate Ochiul Alb