Fapte creștinești în ajun se sărbătorile pascale

321

Anterior, ziarul „GD” a scris despre frumoasa inițiativă lansată de antreprenorul Segiu Postică,  foarte necesară instituțiilor medicale și pacienților COVID. În cadrul campaniei „Oxigen pentru părinți” Spitalul raional „Nicolae Testemițanu” din Drochia a primit 6 concentratoare de oxigen. La acest subiect discutăm cu directorul instituției Iurie BABIN.

 

Domnule director, înțelegem bine, acum toată societatea stă cu ochiul pe instituțiile medicale, COVID-ul a captat toată atenția oamenilor și a medicilor. Ne puteți informa cine din drochieni a susținut  această campanie?

– Este o campanie foarte potrivită la situația creată, orice ajutor sau donație este binevenită. În colectarea fondurilor s-au inclus activ și agenți economici din Drochia: câte 1 concentrator au procurat Dumitru RUSS, Zgurița, Vasile CUBEI, director, SRL „CubVas-Agro”, Maramonovca, Nicolae CHISTRUGA, director, „Clik-Com”. Iar la puțin timp după aceasta am mai primit încă 8 unități.

– Pe aceeași cale?

– Desigur. Inițiatorul Sergiu Postică a menționat, că „ele au fost procurate din mijloacele colectate prin strângere de fonduri pentru procurarea aparatelor pentru centrele raionale”.

– În prezent, Spitalul raional este dotat suficient cu astfel de aparate?

– Da, mulțumim tuturor pentru implicare. La cele 22 existente s-au mai adăugat acestea 14, e bine. Dar pe viitor, cine știe? Două concentratoare de oxigen ne-au adus AO „Viitorul din Maramonovca” .

– Care este situația la zi în instituția medicală?

– Puțin s-a mai ameliorat, la moment avem internați 50 de pacienți.

– Adică, personalul medical respiră mai ușor?

– Dar nu pentru mult timp. Este în vigoare ordinul MSPS, prin care ne transferă la deservire medicală 6 sate din raionul Dondușeni: Baraboi, Tărnova, Briceva, Elenovca, Scăieni și Țaul.

– Adică persoanele testate pozitiv cu coronavirus de la ei se vor trata la Spitalul raional din Drochia?

– Așa este.

– Dar spații, personal medical? La moment sunt 50 de bolnavi, dar vin sărbătorile pascale și numărul pacienților va crește neapărat.

-În raionul vecin nu se isprăvesc, trebuie să le ajutăm să salvăm oamenii, dacă este în puterile noastre. Când va fi peste puteri, vom remedia situația.

– Doar toți știu, că din Secția COVID mulți se externează nu total sănătoși. Cei cu consecințe severe, evident, mai au nevoie de tratament în continuare, în alte secții. De unde locuri?

– Deși ne pare, că toți cunoaștem deja virusul cu pricina, el este încă în stadiu de studiere. Dar cert se știe, că anume COVID, zgruncinând imunitatea pacientului, îi răscolește toate patologiile existente și inexistente și pune omul în fața afecțiunilor de duferită natură. Ferice de cei, care au ieșit cu bine. Dar o bună parte din cetățeni, după COVID, într-adevăr, urmează tratamente noi și noi. Ca să eficientizăm acest proces, să ajutăm persoanele ajunse la deteriorarea serioasă a sănătății, am decis să deschidem o secție pentru reabilitare postcovid, pentru început cu 10 paturi.

– Bună idee, realitatea a arătat că chiar este necesară o reabilitare mai îndelungată, dar fără supravegerea medicului e complicat. Să fie într-un ceas bun!

– Să ne ajute Domnul, e pentru a ușura suferințele oamenilor.

Pentru conformitate Valentina CEBOTARI

 

Lasă un răspuns