A demarat sesiunea de BAC

Screenshot_2

Anul acesta, spre deosebire de cel precedent, BAC-ul nu a fost anulat, astăzi se desfășoară primul examen pentru absolvenții cl. a XII-a. La acest capitol am discutat cu Ala STELIMAN, șef-adjunct, Direcția Educație, Drochia.

 

– Doamna Ala STELIMAN, cum se desfășoară testarea și examenele de absolvire anul acesta, an ce poartă pecetea coronavirusului?

– În condiții mai deosebite, mai specifice, dar mergem înainte. Pe la mijlocul lunii mai a avut loc testarea națională pentru învățământul primar.

– Adică elevii din clasele absolvente ale școlii primare, la fel, au fost testați? La ce discipline?

– Ei au susținut „proba” de trecere din ciclul primar în cel gimnazial la trei obiecte: limba de instruire, matematica și limba română pentru instituțiile alolingve.

– Și cum au susținut testul, ce rezultate au înregistrat?

– Pentru această categorie de absolvenți nu contează rezultatele, ei toți sunt promovați, chiar dacă cineva, din anumite motive, nu a putut participa la testarea națională, oricum este promovat.

– Cu acești absolvenți situația este clară. Cum este organizată sesiunea examenelor de capacitate pentru absolvenții claselor gimnaziale?

– De tot avem în jurul a 700 de elevi, primul examen, la limba română pentru alolingvi deja l-au susținut.

– Pentru absolvenții liceelor, examenele de BAC, tradițional, erau anticipate cu pretestări sau cu simularea examenelor. Anul acesta cum a decurs?

– Altfel decât anii precedenți. Pretestarea la limba de instruire a decurs tradițional, în sălile de clasă. Celelalte teste elevii le-au primit on-line pentru acasă, le-au completat și le-au prezentat profesorului. După ce ele au fost studiate, profesorii au făcut analiza rezultatelor pentru fiecare elev, menționând momentele slabe, la care absolvenții trebuie să acorde atenție sporită.

– Astăzi urmează primul examen pentru cei ce susțin BAC-ul. Ministerul Educației a anunțat, că a fost majorat numărul de centre de bacalaureat pentru ca să nu fie aglomerare. La Drochia care este situația?

– Noi, ca și anterior, avem pregătite două Centre de BAC: IP LT „Mihai Eminescu”, președinte Sergiu Vrabie, director, IP LT „Mihai Eminescu”, și IP LT „Ștefan cel Mare”, președinte Iurie Melinte, director, IP LT „B. P. Hasdeu”.

– Capacitatea lor este suficientă, ținând cont de restricțiile impuse de epidemie?

– Desigur. La IP LT „M.Eminescu” avem două săli, unde pot fi primiți 50 și 90 de elevi, același lucru este și la al doilea centru – 55 și 85 de persoane.

– Capacitatea este suficientă și pentru distanța socială?

– Pentru anul de studii 2020-2021 au fost înregistrați 274 de candidați, inclusiv și restanțierii, așa că spațiu ne ajunge chiar și cu restricțiile impuse pe timp de epidemie.

– Să sperăm, că absolvenții din anul acesta s-au pregătit minuțios și cu toată seriozitatea pentru examenele de absolvire și le vor susține cu bine. Succese tuturor.

– Mulțumim. Să sperăm că se vor descurca și vor susține examenele la nivel, fapt ce le deschide calea în alegerea viitoarei profesii.

 

A dialogat

Valentina CEBOTARI

 

Lasă un răspuns