Cititorii activi ai bibliotecii l-au omagiat pe poetul îndrăgit

E iarăși toamnă, e iarăși forfotă în pragul școlii… Dau năvală împreună cu copiii amintirile vacanței, care abia de s-a retras în câmpii, în parcuri, mare, munte, devenind tăcută și cuminte. Dar le mai duce dorul, amintindu-le din când în când, de clipele relaxante când savurau cu nesaț din valul uitării de toate câte-n lume și nimeni nu le putea da indicații de a proceda așa sau altfel.

221088658_3077979649189412_5613954680876758516_n

Și doar cartea și în vacanță era cu cei ce o au de bun prieten tot anul împrejur, indiferent de anotimp sau stare sufletească. Și doar cartea își mai adună prietenii la bibliotecă, unde se discută despre cele lumești, despre cele frumoase, despre sufletul mândru  sau realizări râvnite.

O Duminică Mare a sufletului i-a chemat în zilele vacanței la Biblioteca pentru copii Drochia pe un grup de beneficiari la o întâlnire on-line cu poetul, scriitorul, eseistul, autorul de aforisme și, pur și simplu, poetul copiilor – Ianoș Țurcanu. „Ce ascund cuvintele”, acesta a fost genericul activității, ce a derulat chiar în ajunul aniversării sale de 70 de ani de viață frumoasă și rodnică de cărți interesante, pline de înțelepciune, sfaturi bune și dispoziție excelentă.

Copiii au recitat din poeziile preferate semnate de Ianoș Țurcanu, au cules înțelepciunea multor aforisme semnate de dumnealui sau, pur și simplu, au stat de vorbă, dat fiind faptul, că David Cebotari, Adelina Necoară, Alexa Vasilean,  Vasian Popovici, Mădălina Ghebea, Matei Babără, Laurențiu Văzdăuțan de la LT „Ștefan cel Mare” din Drochia au mai avut ocazia să se întâlnească cu poetul.

Am ascultat cu mare plăcere și recitalul de poezii al Anastasiei Bejenari, Vitalinei Babii, Afinei Mocan, Mirelei Ceban, toate eleve ale Gimnaziului „I. Creangă”, s. Țarigrad.

Cu mari emoții și-au prezentat lucrările plastice Bianca Masli-Balan, IPLT „M. Eminescu”, Drochia, Victoria Cebotari, Gimnaziul Fântânița, Xenia Grumeza, Liceul rus nr. 3 Drochia, Virginia Ursăchilă, Gimnaziul nr. 2 Drochia, care ilustrau poeziile preferate semnate de autorul omagiat.

Ne-am luat rămas bun mulțumiți sufletește de cele ce s-au produs cu efort comun, exprimându-ne satisfacția și respectul pentru cei ce ne-au ajutat la realizarea visului, în primul rând lui Ianoș Țurcanu, apoi Victoriei Vasilică, colaboratoare a Bibliotecii Naționale a Moldovei, Alei Bugai, specialistă în biblioteconomie, DCTTS Drochia.

Copiii și-au depus toată străduința și talentul la scrierea lucrărilor pentru a-și exprima cât mai concis, dar sincer dragostea și stima față de Ianoș Țurcanu, o persoană notorie deosebită în cultura națională, care își are rădăcinile la Drochia, la Pelinia.

Nina BEJAN, bibliotecară,

Silvia ZAPOROJAN,

director-adjunct,

BPR „Iulian Filip”

Drochia, filiala copii

Lasă un răspuns