Nu mor caii, când vor câinii
Dacă odinioară, în anii primelor respirații de independență, ziarele, oricare ar fi fost forma lor de activitate, apăreau ca ciupercile după ploaie, apoi acum, după mai mult de un pătrar de veac de independență deplină, multe din acele ediții periodice, fie că „au închis ochii”, fie că se zbat între viață și moarte la „terapia intensivă” a actualității.
Alaltăieri a început abonarea la ziarul „Glia drochiană”. Vi-l oferim cu drag în schimbul a 84 lei pentru un an, 42 lei - pentru jumătate de an, 21 lei - pentru trei luni, 7 lei - pentru o lună.
Dacă odinioară, în anii primelor respirații de independență, ziarele, oricare ar fi fost forma lor de activitate, apăreau ca ciupercile după ploaie, apoi acum, după mai mult de un pătrar de veac de independență deplină, multe din acele ediții periodice, fie că „au închis ochii”, fie că se zbat între viață și moarte la „terapia intensivă” a actualității.
„Glia drochiană”, cu statut de ziar independent, vine tot din acei ani de respiro: perioadă frumoasă, cu orizonturi largi și posibilități pe potrivă. Chiar și rămasă fără suport financiar, fără bază tehnică, fără abonați, „Glia” era plină de optimism, curaj și încredere. Asta pentru că ziarul a avut mereu o temelie puternică, sigură, trainică. Iar temelia ziarului a fost și rămâne a fi colectivul redacțional. Acel colectiv redacțional format dintr-o mână de oameni, trecuți prin școala jurnalismului, dar și prin universitățile vieții, de unde au cules nu doar cunoștințe în materie, dar și comportament în meserie.
În toți anii de activitate jurnaliștii noștri s-au străduit să editeze o „Glie” curată la gând și faptă, echidistantă și imparțială, corectă și onestă, așteptată în „colibă” și acceptată la „palat”.
„Glia” niciodată nu a săpat groapa suratelor apărute de nicăieri și, la ceva timp, dispărute undeva. „Glia” nu a râvnit lauri străini, dar nici nu s-a pus în pizmă cu cineva. „Glia” și-a văzut de treabă: a etalat oameni, a comentat evenimente, a descoperit lucruri frumoase, a inițiat proiecte, a susținut perseverentul, a obrăzit lașul, a scos în evidență hărnicia, truda, fidelitatea inimii și mărinimia sufletului. „Glia” și-a făcut cu cinste datoria de cronicar al timpurilor.
Actualmente „Glia” se vede nevoită să activeze într-un câmp mediatic însăilat după placul fiecăruia și tactica nimănui. Astfel, regulile jocului editorial nu sunt respectate, iar lupta pentru „teritorii și suflete” devine acerbă. Faptul acesta, însă, nu deranjează „Glia”, deoarece anii, experiența, virtuțile și susținerea cititorilor i-au demonstrat, că „Nu mor caii, când vor câinii.”
Liuba BULGARU
