Nu te lăsa condus de alcool [FOTO]
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a lansat astăzi, 20 ianuarie 2017, o campanie de prevenire a consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii auto. Genericul evenimentului este „Nu te lăsa condus de alcool! Cineva drag te așteaptă acasă”.
La Drochia Campania a demarat în dimineaţa zilei de azi la intersecţia străzilor Mitropolitul Varlaam şi Şoseaua Sorocii, unde, ca de obicei, este mai mult transport. Au participat echipa Biroului de privaţiune Drochia, condusă de Ruslan Cumpătă, împreună cu reprezentanţii Serviciului de patrulare a Inspectoratului de poliţie Drochia. O serie de conducători auto, fiind rugaţi “să tragă pe dreapta”, căutau înfriguraţi prin mapele cu acte ca să le prezinte la control. Dar rămâneau plăcut surprinşi, când de ei se apropiau angajaţii biroului cu pliante şi cu un zâmbet binevoitor îi îndemnau să nu servească alcool dacă se pregătesc să plece la drum, căci băutura duce la riscuri grave atât pentru şoferi cât şi pentru trecători, pentru rude şi persoanele apropiate.
Campania este organizată organizată de către Inspectoratul Naţional de Probaţiune al Ministerului Justiţiei şi Inspectoratul Naţional de Patrulare din cadrul Inspectoratului General de Poliţie cu suportul şi asistenţa financiară a Uniunii Europene.
Valentina CEBOTARI