Afară e toamnă, o toamnă care a chemat din nou pe toţi elevii din sat la şcoală. Zarvă, energie, bucurie, voie bună… Acestea toate sunt elementele ce menţin balanţa ideală între o minte sănătoasă şi un corp sănătos.
Anume aşa a dorit să-i vadă pe elevii de la IP Gimnaziul Mândâc Grigore Lupaşcu, liderul SRL „Grildosagro”, când a rostit ferm şi tare la careul Primului Clopoţel, că va face posibilul şi imposibilul să fie alimentaţi toţi elevii din gimnaziu.
Şi iată aşa, zi de zi, la pauza mare e linişte pe coridoarele şcolii, forfotă e doar în ospătărie. Aburii ademenitori ai micului dejun potolesc spiritele copiilor şi, urmărindu-i de la o parte, citeşti pe feţele lor plăcere şi viaţă. Căci la mijloc de epuizare intelectuală intervine un surplus de energie vitală, ce-i ajută să reziste până la ultima lecţie, simţindu-se în formă ideală de a rezolva, a crea, a spune.
− Domnule Lupaşcu, e un gest creştinesc, e o mare răspundere, e un pas riscant pe care mulţi s-au temut să-l facă.
Parcă putem să rămânem indiferenţi în faţa bunătăţii, mărinimiei omului cu sufletul de pâine, de aceea aruncăm în faţa domniei Dumitale toţi laurii recunoştinţei, spunând şi noi ferm şi tare un imens „Mulţumesc!”.
Suntem recunoscători că aţi fost şi sunteţi mereu alături de oamenii din sat, de problemele reale ale societăţii, dar, mai ales, Vă preocupă tineretul din sat, sănătatea generaţiei în creştere. Ne închinăm până la pământ în faţa responsabilităţii dumneavoastră faţă de şcoală, Vă rămânem datori cu succesele noastre care vor fi o recompensă pentru binefacerea şi grija ce ne-o purtaţi. Sperăm să nu vă dezamăgim aşteptările de a nu ceda niciodată în faţa tuturor greutăţilor. Vrem să rămâneţi tot aşa: om de o înaltă verticalitate şi cumsecădenie.
Administraţia Gimnaziului Mândâc,
colectivul cadrelor didactice şi auxiliar,
elevii claselor a V-a, VI-a, VII-a, VIII- a, IX-a