O carte

O carte

Şi citeam agale cartea

Să nu scap vre-un cuvinţel
Căci atunci afară, -n lume

Nu mai ai nici dor, nici ţel.
          Sunt acasă, seara vine,
         Vin și orele de vis,
          Cartea  dragă e cu mine, –
         Timpul e de nedescris!
Şi-ajungând în zori de zi,
Mă trezesc cu cartea-n mână
Au trecut fiori prin mine:

Ce-aș fi fost, de n-aş citi?
          Și când luna-i obosită
          De vegherea tuturor,
         Cartea-mi pare osândită
         Cănd o pun pe raftul gol.

Flamură de dor

Flamură de dor, tricolor
Ce răsună-n cer ușor,
Tu alină-mi vorbele
Şi mai cântă-mi doinele.
Tricolor lăsat de neam,
Te înalţ ca să te am.
Căci albastrul tău e pace,
E libertatea ce ne place.
Roșul tău aprins, de sânge
Prin vene repede curge.
Al tău galben este glie
Şi cântec de ciocârlie.
Este grâul ce-ncolțește
Și în lan se pârguieşte.

Patrie, moșie dragă
Şi văzui în lung și-n lat
Ţările ce-am colindat,
Dar nici una dintre ele
Nu-s ca plaiul țării mele.
Unde codrii mei străbuni
Îmi sunt prietenii cei buni,
Iar doina cea sfântă
Măiculiţa mea o cântă.
Maica, seara, la culcare
Cu vocea-nduioșătoare.
Amintește-ți tu, copile,
De apa baştinei, de pâinea,
Care parcă-i mai gustoasă,
Doar când o mănânci acasă.