Coperta cărții „Vinil”, autor Igor GUZUN
Degeaba se tânguie unii de dispariţia Luminiţelor (librăriilor) de odinioară. („Poveste cu luminiţa”, Igor Guzun “Vinil”, pag. 101). Cărţile bune se transmit din mână în mână. Aşa a ajuns în faţa ochelarilor mei cartea menţionată în cea de-a doua paranteză.
Că e bună m-a făcut să-mi închipui numărul neobişnuit de mare de prefaţatori şi, mai neobişnuit, — de postfaţatorii. Dar, mărturisesc, m-ar fi convins de valoarea cărţii doar una din personalităţile notorii din cultură sau ştiinţă — Monica Babuc! Maria Şleahtiţchi!.. Sau Alexandru Tănase! Doru Ciocanu!..
Titlul nu m-a atras, nici nu l-am priceput. Nu m-a lămurit nici dicţionarul lui Vasile Breban.Şi mai trist e, că, citind „Cuvântul înainte”, semnat de autor, am înţeles, că această carte nu e pentru mine, ajuns la senil. Dar, invocând în minte mai multe motive pentru a o citi, vreo 20 şi ceva, mă opresc la una şi-mi zic: „Acum am de ajuns timp (o grămadă de timp, nămol de timp) pentru lectură. La studenţie n-aş fi citit-o dacă nu mi-o recomanda Ţarîc sau Vasilieva. Şi am citit-o.
Cartea e absolut originală ca idee şi realizare. Ea nu are o temă, un subiect. Ea are 65 de subiecte independente. Ea e ca desaga ţigăncilor de la cimitir la Paştele Blajinilor: huştiuleşti în ea tot ce ai: găluşte, răcitură, copturi, etc. Şi nu ştii dacă îţi mulţumeşte ori te dojeneşte: “Pune aici, bată-te norocul să te bată!”
Aş vrea să cotrobăiesc cuprinsul acestei „desage”, rod al imaginaţiei mele, şi să aleg, să grupez, să compar, să analizez, să sistematizez, să sintetizez şi să formulez o părere demnă de autor şi de opera sa. Dar mi-e că orice n-aş spune despre abilitatea, aplitudinile, ingeniozitatea, spiritualitatea, talentul cunoscutului jurnalist Igor Guzun; despre originalitatea, modul de a atrage, a impresiona, a captiva a cărţii, ar coincide cu aprecierile calificate şi exhaustive ale prefaţatorilor şi postfaţatorilor, care au gustat şi ei pâine de la iepuri şi gume de mestecat din căpşună, au procurat cărţi de la Luminiţe şi au citit cărţi nu (numai)ca să fie deştepţi.
Şi totuşi… „multă lume se culcă odată cu găinile şi se trezește odată cu cocoşii” (pag. 9). Ce să credem despre această lume: e leneşă ori harnică? Punctuală, ordonată? Strămoşii noştri ţineau aceste păsări, îmi permit să cred, nu atât pentru zeamă sau răcitură, cât pentru intuiţia lor de a constata amurgul sau zorile. Ele erau ca un ceasornic pentru oamenii pământului, arătându-le limitele muncii şi odihnei.
Simplu ca bonjour-ul (bon — bon de plată; jour — jur pe cinstea mea): „Copilăria este atunci când ai când (pag. 16). Surprinzător de clară şi laconică exprimare populară. Cel de-al doilea „când” în funcţie de adverb (spre deosebire de primul, omonim, în funcţie de conjuncţie) poate fi exprimat prin locuţiuni adverbiale: ai timp, ai vreme, eşti liber.
Schimbarea canalelor TV cu cleştele, scoaterea inscripţiilor „Drum bun!” şi multe ca aceste enunţuri, în aparenţă inofensive, reflectă epoci în societatea noastră şi vor rămâne buche de istorie.
Cum s-a făcut deja istorie (contemporană) abundenţa de englezisme în vorbirea noastră. Parcă-parcă scăpăm de rusizme. „Chiar şi pâinea de 16 din care rupeam bucată cu bucată de ajungeam acasă doar cu cinci pâini şi jumătate în GADJET-ul acela de stocat 6 pâini dintr-o rublă, pe care noi o numeam inadecvat setcă” (pag. 18).
Dacă setca e inadecvat (că e rusesc), să-l uităm şi să încercăm a ne usca minţile şi a ne frământa limbile până a deprinde pronunţia, a pătrunde sensul şi a folosi cuvântul gadget? O, Doamne, pentru ce această osândă?
Ni-e cunoscut cuvântul fleagă (фляга). Mai popular fleajcă (ploşcă). Acum trebuie să deprindem cuvântul flăşcă (fleşcă), adică stik, având cam acelaşi sens. Cam cum se afirmă, că în limba slavonă veche cuvintele начало şi конец (început şi sfârşit) au aceeaşi rădăcină.
Îţi vine să dai Internetul „pentru-o ţigară” şi să iai în mâni o carte pentru zăbavă şi mângâiere.
Luaţi-o pe aceasta: „Vinil” de Igor Guzun. Mai ales acei care sunt pe Odnoklassniki.ru cum noi la vremea noastră stam lipcă la televizor, privind serialul „Prosto Maria”.
Vitalie ZAGAIEVSCHI
