Autorul „sloganului” este poetul latin Iuvenalis, care în scrierile sale (întitulate „Satire” și publicate pe timpul împăratului Traian) critica destul de aspru și pitoresc neajunsurile vieții social-politice de atunci. Ideea acestei exprimări (preluată și de către filosoful englez John Locke, și de către iluministul francez Jean-Jaques Rousseau) este, că un stat sănătos nu totdeauna înseamnă și o conducere sănătoasă.
Republica Moldova este cel mai grăitor exemplu în acest sens. Or, suntem o țară teafără, dar avem niște cârmuitori cu evidente simptome de boală. Și această boală, aparent, poartă denumirea științifică de „siti potestatem”, în traducere din latină – sete de putere.
Spre deosebire de alte maladii, cea de care suferă politicienii noștri are imunitate parlamentară și nu poate fi tratată prin metode tradiționale de genul unsului cu cistotel sau hălitul cu urzici pe spinare. Totodată, aceasta provoacă tulburări de conștiință și îngroșarea pielii de pe obraji… Fapt ce nu permite „infectaților” nici măcar să roșească ori de câte ori îi apucă convulsiile… Iar acestea se intensifică în proporție inversă față de răbdarea celor care îi îngrijesc pe „bolnavi”…
Spre regret, chiar și în scurtele perioade de luciditate, „infectații” nu fac absolut nimic pentru a mulțumi celor care le veghează sănătatea. Din contra, aceștia depun toate eforturile pentru ca oamenii să se simtă cât mai umiliți, cât mai aserviți…
Departe de metaforele optimiste ale guvernanților noștri, realitatea este cu totul alta. Acea „operație” de îmbunătățire a calității vieții la care politicienii au supus o țară întreagă și pe care ei o numesc „viitor european”, nicidecum nu se prinde. Ba, se desface din ce în ce mai tare. Dar, acest lucru se pare că nu-i prea deranjează pe conducătorii statului. Pentru ei, probabil, cetățenii sunt ca niște șobolani de laborator pe care, sub pretextul construirii și consolidării unui stat puternic și sănătos, se fac tot felul de „experimente sociale”. Așa zisele reforme… Iar pentru ca acestea să fie înfăptuite cu succes, oamenii trebuie să manifeste înțelegere, răbdare și supunere…
Totodată, demnitarii, aparent, sunt de părerea că cei pe care îi guvernează atât de „bine” sunt niște ființe cu o imunitate foarte ridicată și, deci, nu sunt supuși riscului de a se îmbolnăvi. Probabil, din această cauză, mai toate spitalele din țară sunt într-o stare deplorabilă. Lipsesc medicamentele, până chiar și cele de primă necesitate, lipsește utilajul necesar pentru tratarea pacienților… În unele spitale din țară nu există suficiente ambulanțe!… Iar dacă și există câteva, acestea sunt învechite și nu au elementare condiții pentru transportarea bolnavilor.
Între timp, atât Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), cât și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), cumpără mașini de serviciu în sumă de aproape jumătate de milion de lei… Ministerul Sănătății își propune să reducă lista serviciilor medicale de înaltă performanță, acoperite de polița de asigurare, iar virusul A(H1N1) a răpit deja două vieți din cele 279 de cazuri de gripă confirmate.
P.S.: „Ritmul în care lucrează guvernul este ucigător. Ucide poporul” (Vasil Tolevski).
Andrei BULGARU