O sărbătoare a recunoștinței

La 3 octombrie 2025, la Centrul Cultural Drochia, a avut loc un eveniment deosebit, dedicat celor care prin munca lor neobosită, prin dăruire și răbdare, modelează generații și clădesc viitorul. Ziua profesională a lucrătorilor din învățământ a fost marcată printr-o sărbătoare frumoasă, plină de căldură, emoție și respect.
Într-o atmosferă luminoasă, dascălii din întreg raionul s-au adunat pentru a celebra o profesie care, dincolo de cunoștințe, cultivă suflete și insuflă valori. A fost o zi a recunoștinței, a aplauzelor și a cuvintelor spuse din inimă pentru cei care zi de zi seamănă încredere, speranță și dragoste de viață în ochii discipolilor lor.
„Stimați pedagogi, vocația Dumneavoastră de a forma oameni este cea mai înaltă misiune pe care o poate avea cineva în societate. Prin dedicația, răbdarea și dragostea cu care lucrați, puneți temelia viitorului raionului nostru și al întregii țări. Vă mulțumesc pentru profesionalism și dăruire!” – a menționat, în mesajul său de felicitare, președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan.
Evenimentul a fost un moment de reflecție asupra valorii și importanței educației, dar și o ocazie de a aduce mulțumiri sincere celor care, de zeci de ani, au înnobilat prin munca lor viața școlii. Pedagogii și veteranii educației au fost apreciați și distinși cu diplome de merit din partea Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Educației și Cercetării, Președintelui raionului Drochia, Direcției educație, Direcției cultură și turism, precum și Federației Sindicale a Educației și Științei.
Sărbătoarea a fost onorată de prezența unor oaspeți de seamă, care au adresat mesaje de apreciere și recunoștință:
Marina Morozova, deputată în Parlamentul Republicii Moldova;
Vitalie Josanu, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat;
Igor Jidraș, vicepreședintele raionului Drochia;
Dumitru Eni, președintele Consiliului raional al Federației Sindicale a Educației și Științei.
Fiecare mesaj rostit a fost o confirmare a faptului că profesia de pedagog rămâne una dintre cele mai nobile și mai importante pentru societate. În spatele fiecărui copil care reușește, stă un dascăl care a crezut în el. În spatele fiecărui adult de succes, stă o mână care l-a îndrumat cu grijă, o voce care l-a încurajat și o inimă care a văzut potențialul acolo unde poate nimeni altcineva nu l-a observat.
Pe scenă s-au urcat pedagogi emoționați, care au primit diplomele în aplauzele colegilor. A fost un moment în care ochii au strălucit de bucurie și de mândrie, iar recunoștința comunității s-a simțit în fiecare zâmbet.
Sărbătoarea a fost încununată de recitalul îndrăgitului interpret Vitalie Dani, care a adus o notă de bucurie și vibrație artistică acestei zile speciale. Melodiile sale au unit emoțiile și au oferit tuturor o clipă de respiro, o clipă în care sufletul a fost în centrul atenției.
Această zi a fost, mai mult decât o festivitate, un act de recunoaștere a unei misiuni nobile. Educația nu este doar o profesie, ci o chemare. Este arta de a aprinde lumina în mintea și în inima unui copil, iar pedagogii din raionul Drochia o fac zi de zi, cu răbdare, devotament și credință în oameni.
La mulți ani, dragi pedagogi!
Fie ca bucuria reușitelor să vă lumineze mereu drumul, iar recunoștința celor pe care i-ați îndrumat să vă însoțească pretutindeni. Mulțumim pentru tot ce faceți, pentru fiecare clipă de dăruire, pentru fiecare copil în care ați crezut, pentru fiecare vis pe care l-ați ajutat să prindă aripi.
COR „GD”