O zi oficială de lucru a dezorganizat locuitorii
În plină epidemie de coronavirus, în ţară şi în raion, începând cu 28 martie, cuent, toată populaţia raionului şi a urbei se afla în autoizolare, urmând chemarea şi porunca să „stea acasă”.
La 1 aprilie 2020, evident, centrul oraşului era pustiu, arăta ca într-o epidemie adevărată, nici maşini şi nici populaţie pe străzi. Toate interdicţiile de a părăsi domiciliul erau respectate cu mare prudenţă. Cu toate acestea, în primele zile de aprilie, totuşi, două persoane au fost confirmate cu COVID-19 (s. Şuri şi or. Drocha).
Însă pentru 6 aprilie Comisia republicană pentru Situaţii Excepţionale a anunţat, că bugetarii vor „reîncepe munca”, dar selectiv, cu un număr redus de angajaţi sau cu program redus. (Aici trebuie de menţionat aportul Comisiei raionale pentru Situaţii Excepţionale, în frunte cu Alexei Vasilean, preşedintele raionului Drochia, care într-adevăr a permis acest lucru foarte selectiv, acolo unde nu existau necesităţi prioritare, unde se putea activa de la distanţă, a fost permisă în continuare şederea acasă a angajaţilor bugetari, cu ceva excepţii).
Dar cetăţenii noştri au demonstrat o neascultare vădită. Începând de duminică, apoi luni, 6 aprilie, şi marţi, de Bunavestire, oraşul a fost supus „invaziei”: piaţa centrală a oraşului, piaţa din preajma Gării auto, băncile, bancomatele, Oficiile poştale, magazinele, pur şi simplu, au fost „inundate” de lume şi de maşini. Toţi aveau treburi de neamânat, se grăbeau, se îmbulzeau, băteau nerăbdători din picioare în rânduri interminabile, grăbindu-se. Începuse iar a goli rafturile magazinelor alimentare, făcându-şi reserve sporite de provizii, iar luni şi marţi continuau să caute ceea ce nu au găsit duminică. Tot duminică, în unele bancomate, nu erau reserve de bani. În unele marketuri unei persoane I se eliberau doar câte două pachete de crupe. Toate acestea au bulversat popuaţia, care a început să manifeste “simptome” de panică şi nelinişte. Făcând abstracţie de coronavirus, dânşii căutau posibilităţi de a-şi asigura existenţa.
Însă Comisia pentru Situaţii Excepţionale tot luni, la 6 aprilie, a luat decizia să prelungească şirul zilelor nelucrătoare – de la 7 până la 17 aprilie. Ca la 7 aprilie, această restricţie de a nu ieşi din casă, “de a nu se relaxa” a fost prelungită până la 28 aprilie.
Însă ea déjà nu a mai avut impactul de odinioară, lumea, dacă s-a văzut la libertate, nu a mai dorit să respecte cerinţele ferme de a “sta acasă”.
Drochienii, se vede, că “şi-au luat avânt în ziua de pauză de la 6 aprilie şi nu se puteau opri, nici marţi, la 7 aprilie, şi nici în alte zile, oraşul „fiind inundat” de maşini şi de oameni, ca „în anii cei buni”. Şi la magazine, şi la bănci, şi la bancomate stăteau în rânduri câte zeci de cetăţeni.
Atât doar, ca dacă la începuturi măşti de protecţie purtau doar 30 la sută din ei, în zilele de 6 şi 7 aprilie, doar 30 la sută NU purtau măşti şi mănuşi.
Valentina CEBOTARI