Campania electorală nici măcar nu a început, iar candidații la fotoliul de președinte au și „pornit cu colindatul”…
Unii bat mătănii pe la mănăstiri și se declară cei mai ortodocși dintre ortodocși; alții au urcat în autobuz și au început a hoinări orașele din țară, ceilalți și-au delegat tot felul „voluntari de informare” prin sate, iar careva au mers chiar peste hotare, tocmai până în țara alemanilor… Și toate astea doar pentru a ne convinge pe noi, cetățenii-alegători, că anume fețele lor merită cele 5 minute televizate, din seara de Revelion…
Altfel cum se explică duiumul eforturilor preelectorale depuse de politicieni și cei care se cred atare?!
Obiectivele pe care și le propun pretendenții la funcția de șef al statului sunt într-atât de banale și învechite, încât, daca sufli peste ele, îți sare doar colb în ochi și mai mult nu rămâne nimic… (Cu excepția amarului de la discursul președintelui din noaptea dintre ani și mahmureala de a doua zi).
Un cu totul alt înțeles ar fi avut acțiunile acestora, dacă ei ar fi venit cu idei și programe noi… Dar așa… Buna ziua noapte, cum se zice pe la noi.
Bine, i-am mai putea înțelege pe candidații independenți și acei înaintați de către partidele care nici măcar nu figurează (și nu știu dacă au figurat vreodată) în sondajele de opinie. Ăștia chiar sunt ca niște căprioare într-o pădure cuprinsă de flăcări — unele au rupt-o la goană instinctiv, altele — pentru că au auzit bocănitul cerbului… Dar cei care au în spate partide de rezonanță (parlamentare și extraparlamentare), care (cică) se numără printre favoriți la acest scrutin… Ei, cum și-au permis să vină în fața alegătorilor cu aceste seturi de promisiuni „mucegăite”?!
Nu aș vrea să cred că politicienii ne consideră fraieri, dar cam așa pare. Or, despre faptul că demnitarii fac „tot posibilul ca schimbările în bine să fie resimțite de cetățeni”, noi am înțeles la doar câteva săptamâni de la parlamentarele de acum doi ani. Și nu doar am înțeles, dar am și resimțit cu propriile buzunare… La fel cum, încă în 2005 (când Diacov și Roșca l-au votat pe Voronin pentru al doilea mandat) am resimțit nevoia alegerii unui „președinte al cetățenilor, nu al clasei politice expirate”…
Acelaș sentiment este valabil și pentru candidații ce au drept obiectiv „unire cu Țara Mamă”, „prietenia cu Federația Rusă”, „revenirea la dialogul cu Uniunea Europenă” sau „făcutul luminei” în cazul „furtului secolului”…
Poate că dânșii nu înțeleg, dar toate astea s-au epuizat demult. Unirea a plecat pe apa Prutului, cu tot cu Podul de Flori, prietenia cu Rusia s-a terminat odată cu ocuparea de către aceasta a teritoriului din stânga Nistrului, dialogul cu UE nu trebuie reluat, ci început de la zero, iar „iluminarea dispariției miliardului” poate fi făcută numai de oameni cu o conștiință curată…
Cât ține de cei care susțin că „președintele ales trebuie să emită primul decret, cu privire la dizolvarea parlamentului, care va deschide calea spre alegeri anticipate” — Бог им судья!… În plină criză economică ne lipsesc doar cheltuieli de sute de milioane de lei pentru alegeri parlamentare anticipate…
P.S. „Și să nu credeți că nu mi-am ținut cuvântul, de joi până mai apoi…” (Ion Creangă)
Andrei BULGARU
