Asta spuneam în anii ’90, când schimbam un regim de guvernare comunist pe unul democratic. La fel credeam şi la începutul anilor 2000, când făceam exact invers – din democraţie, reveneam la comunism. Tot asta spuneam în 2009, când democraţia şi comunismul s-au schimbat, din nou, cu locurile. Şi exact acelaşi lucru afirmăm acum, când de la atâta ping-pong politic, deja nu mai înţelegem care ne guvernează?!… Unde mai pui că mâine-poimâne ne aşteaptă alegerile parlamentare anticipate, când, iarăşi, vom vorbi despre „cea mai grea perioadă din istoria ţării”…
Cine-i vinovat? Noi. Cine noi? Poporul. De ce? Pentru că o vorbă veche (dar la modă printre politicienii noştri) spune, că „fiecare popor îşi merită conducerea pe care o are”. Şi de ce-i votăm pe unii şi aceiaşi? Pentru că alţii nu avem. Vrem în Uniunea Europeană? Vrem. De ce? Pentru că acolo oamenii trăiesc bine. Vrem în Uniunea Euroasiatică? Vrem. De ce? Pentru că acolo oamenii trăiesc bine…
În cei 5 ani de până la scrutinul din anul trecut, Moldova şi-a făcut atâţia parteneri externi, câţi nu a avut de la independenţă încoace. „Descoperirea anului”, „O ţară de succes”, „Statul cu cele mai bune şanse de integrare europeană”, numai cum nu eram dezmierdaţi de către elita politică internaţională şi mass-mediile de acolo…
Ei şi?! În aceste momente de haos şi dezmăţ politic, care este reacţia aşa numiţilor parteneri externi?! Nu vorbesc despre Federaţia Rusă. Buimăceala noastră este liniştea Kremlinului. (Altfel la ce bun, doi mari revoluţionari autohtoni, ar efectua vizite regulate la Moscova?!)… Mă refer aici la prietenii noştri europeni cărora, cică, le pasă şi sunt cointeresaţi într-o Moldovă democratică, într-o Moldovă dezvoltată şi etc… Unde, naibii, sunt aceştia?!
Indiferent de măgăriile pe care le fac politicienii noştri (demisii şi demiteri de Guverne, AIE-uri la kilogram ş.a.m.d), occidentalii au un singur răspuns: „noi am urmărit cu atenţie […] şi îndemnăm partidele politice să acţioneze în interesul poporului şi […] conlucrarea pentru implementarea reformelor”… Protocolar, enervant şi atât!
Pe de o parte, ei nu pot şi nu au dretul de a se implica în politica internă a Moldovei, chiar dacă au investit milioane de euro în speranţele cetăţenilor de aici!… (Există teorii din dreptul internaţional, prevederi din acorduri şi alte sintagme de acest gen). Pe de altă parte, avem un „conflict transnistrean”, care persistă de câteva decenii (indiferent de suma „formatului 5+2”) şi care are o mare influenţă asupra politicului nostru. Ba, încă în 1999, la Istanbul, Rusia şi-a luat angajamentul de a-şi retrage trupele din Moldova, lucru care nu s-a produs nici până în ziua de azi…
Dar, „aceste detalii” nu interesează pe nimeni. UE şi SUA, intens şi cu mare patos, promovează drepturile şi libertăţile statelor şi a oamenilor care locuiesc în acestea… Totuşi, cum se explică faptul că, în cazul Ucrainei s-a intervenit şi se intervine promt, iar în cazul Republicii Moldova, toate se rezumă la nişte simple declaraţii şi nicidecum la acţiuni concrete?!
P.S. „La sfârşitul fiecărei agonii, stă un observator care arată cu degetul.” (Virginia Woolf).
Andrei BULGARU
