Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Oficial: satul Sofia are Stemă și Drapel – Glia Drochiană

Oficial: satul Sofia are Stemă și Drapel

0

Satul Sofia din raionul Drochia pentru prima dată a fost menționat documentar în 1831 cu denumirea Anfisovca. Istoria localității este una deosebită, fiind marcată de numele boierului Ioan Hasnaș, care, având moșii în împrejurimi, a întemeiat și localități pentru familiile care veneau aici „să muncească la boier”.

Drapelul

Boierul Ioan Hasnaș și urmașii lui aveau viziuni progresiste. În afară de faptul, că se comporta cu țăranii înțelegător și loial, el le-a oferit terenuri pentru înființarea gospodăriilor, ba le acorda și ajutoare speciale pentru acest lucru. Mai mult, vestea „că acest stăpân plătește mai bine ca alții” s-a răspândit repede prin împrejurimi, astfel, că șirul doritorilor de a se așeza în această localitate creștea. Fiind cu studii speciale în construcție, făcute la Viena, dânsul a construit un conac de toată frumusețea, care în prezent găzduiește Muzeul de Istorie și Etnografie, a pus piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime”, un lăcaș sfânt care a servit sofienilor de-a lungul anilor, fără ca să-i fie sistată activitatea. Înțelegând bine că viitorul aparține generației tinere, a edificat prima școală pentru copiii țăranilor, un start excelent pentru următoarele instituții de învățământ de tot rangul, în care sofienii au făcut „carte bună”, lansând în lumea largă personalități în toate domeniile de activitate, cu nume răsunătoare atât de valoare națională, cât și internațională.

Unul dintre discipolii acestui sat cu renume în toată țara este și Nicolae Schițco, absolvent al Școlii medii Sofia, editor, publicist, sociolog și bibliograf, Om Emerit al Republicii Moldova, Secretar al Comisiei Naționale de Heraldică. Pe lângă multele  lui ranguri și atribuții, realizări și preocupări, Nicolae Schițco nici pentru o zi nu uită de satul de baștină, de oamenii lui totdeauna muncitori, de colegi și prietenii care i-au rămas în sat, dar și care s-au împrăștiat prin lume, având grijă permanentă să pună umărul la orice mișcare, acțiune, faptă sau activitate, pornite, inițiate, demarate în satul de baștină. Așa a contribuit, împreună cu alți autori, la crearea schiței pentru Monumentul Jertfelor Foametei din anii 1946-1947, inaugurat la 6 iunie 2019.

Acum Nicolae Schițco a făcut un alt gest frumos și mărinimos pentru consăteni. Fiind în funcția de Secretar al Comisiei Naționale de Heraldică de pe lângă președinție, a organizat, a pus umărul și a contribuit la elaborarea Stemei și a Drapelului satului Sofia.

Acest eveniment important a fost precedat de decizia Consiliului sătesc Sofia nr.4/4 din 3 septembrie 2021 cu privire la aprobarea însemnelor de stat – Stema și Drapelul localității.

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, la 19 octombrie 2021, a semnat Decretul nr. 199 privind inregistrarea Stemei și a Drapelului satului Sofia, raionul Drochia, document ce a intrat în vigoare la data publicării în „Monitorul Oficial” al Republicii Moldova.

L-am rugat pe Nicolae Schițco să facă o prezentare a Însemnelor oficiale ale satului Sofia pentru ca să înțeleagă toți cititorii PP „Glia Drochiană” ce reprezintă fiecare detaliu:

 

Stema s. Sofia:

 

„Chipul iconografic „Sofia – Înțelepciunea lui Dumnezeu” apare în calitate de arme grăitoare. Ca model a fost preluată și adaptată fresca respectivă de la Mănăstirea Sucevița.

Câmpul verde al scutului evocă tradiția populară „Verdele”, păstrată în sat de multe generații.

Coroana sătească de aur ce timbrează scutul, în conformitate cu normele heraldice naționale, se referă la faptul, că satul are statut-reședință de comună.”

 

Drapelul s. Sofia:

„Drapelul satului a fost elaborat în baza Stemei și păstrează semnificațiile ei.

 *Tronul are la baza sa șapte fuse (picioare, stâlpi) și relevă faptul, că „înțelepciunea și-a construit casa, a cioplit cei şapte stâlpi ai ei”. Deci când se spune că Înțelepciunea, adică Fiul a cioplit cei şapte stâlpi ai ei, se face referire la cele șapte spirite–șapte stâlpi ai înțelepciunii:

  1. spirit de putere şi de cumpătare; 2. de viaţă şi de adevăr; 3. de dragoste şi de înfiere; 4.  de înţelepciune şi de înțelegere; 5.  de sfat şi de tărie; 6.  de sfinţenie şi lumină; 7. spirit de cunoştinţă, şi de frică de Iehova.”

Autori ai Însemnelor oficiale ale s. Sofia sunt Silviu Tabac și Nicolae Schițco, pictorul Andrei Gaidașenco.

 *Autorii își exprimă recunoștința față de istoricul artelor dr. Emil Dragnev pentru sprijinul științific și artistic deosebit de important la stabilirea și argumentarea acestui chip divin.”

Astfel, cu susținerea și contribuția acestor personalități, enumerate mai sus de Nicolae Schițco, sofienii au devenit mai bogați spiritual, fapt ce sporește și sentimentul de mândrie pentru satul nostru de baștină, în care am crescut și care ne-a dat foaie de drum în viață. De aici au pornit toate potecile viitorului… De aici, de la grădiniță, de la școală începe educația viitorilor cetățeni. Patriotismul nu are definiție de „local”, dar își are începutul la baștină. Fiecare e dator să-și cunoască istoria familiei, a localității a țării, atunci și RESPECTUL este reciproc.

Valentina CEBOTARI

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *