Parc modernizat în Drochia printr-un proiect transfrontalier româno-moldovenesc

0
68c54d1e69f49b80d40d4f3f_Screenshot_1

Un parc din Drochia va fi modernizat conform celor mai noi tipologii de spații verzi urbane. Inițiativa face parte din proiectul „Green Urban Path – Traseu urban verde”, desfășurat în orașele Drochia din Republica Moldova și Săveni din România, în cadrul Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, transmite IPN.

Proiectul prevede organizarea de ateliere, o vizită de studiu pentru schimb de experiență, precum și o școală de vară comună dedicată urbanismului durabil. În activități vor fi implicați 20 de elevi din Drochia și Săveni, precum și peste 19,5 mii de locuitori, transmite deschide.md

Totodată, va fi realizat un studiu comun privind impactul planificării urbane verzi în cele două orașe, iar un grup interdisciplinar de specialiști și arhitecți va elabora soluții inovatoare.

Potrivit Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, bugetul total al proiectului este de 773,5 mii de euro, iar finanțarea nerambursabilă din fonduri europene destinată orașului Drochia se ridică la 462 de mii de euro.

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *