Un adevărat parteneriat educațional s-a stabilit acum câțiva ani între comisia metodică a învățământului primar din cadrul IP LT „Ștefan cel Mare” și grădinițele din orașul Drochia. An de an în liceu sunt organizate mese rotunde, traininguri, seminare metodice – acțiuni, la care participă educatoarele din grădinițe și învățătoarele claselor primare.
Recent, la liceul nostru s-au desfășurat o activitate extrașcolară, cu genericul „Eu sunt poetul acestui neam” și un seminar metodic „Atenția – condiție necesară pentru asimilarea cunoștințelor”, la care au participat cadrele didactice din grădinițe, Silvia Zaporojanu, șef, biblioteca raională pentru copii, și lucrătorii primăriei or. Drochia: Victor Darii, viceprimar, și Natalia Gorobivschi, specialist principal, probleme tineret.
Prima activitate a fost prezentată de elevii și învățătorii claselor primare, în cadrul căreia i s-a adus un omagiu regretatului poet Grigore Vieru. Atât cei mari, cât și cei mici au citit, au cântat, au înscenat poeziile marelui poet, demonstrând astfel dragostea pentru creația lui nemuritoare.
La final, elevii au primit cadouri din partea primăriei orașului. Mai mult ca atât, cei de la administrația locală au promis că vor menține această binevenită colaborare.
Multe discuții s-au axat în cadrul seminarului pe marginea subiectelor „Atenția – condiție necesară pentru asimilarea cunoștințelor” și „Atenția – mai mult decât un proces psihic”, prezentate, respectiv, de Galina Melniciuc, psiholog școlar, și Doina Dobreanschi, învățătoare. Multe întrebări ale cadrelor didactice și-au găsit răspunsurile în discursurile moderatorilor, bucurându-se de formare profesională în domeniile, cum ar fi: modalități de antrenare a atenției, specificul manifestării atenției la copiii de vârsta școlară mică, jocul de dezvoltare a atenției.
Toți membrii parteneriatului pedagogic au făcut un schimb de experiență, opinii, viziuni, iar varietatea tehnicilor propuse de către moderatori au îmbrăcat ședința în straie creative.
Timpul petrecut împreună ne-a adus o plăcere deosebită, dar și speranța, că rezultatul întrunirilor noastre va fi o echipă performantă a unui parteneriat pedagogic, de succesele căruia vor beneficia nu numai cadrele didactice, dar și discipolii.
În numele Comisiei metodice, Rodica GOLBAN,
învățătoare, clasele primare,
IP LT „Ștefan cel Mare”, or. Drochia