Pluguşorul
Aho, aho, copii şi fraţi,
Voi ce mai sunteţi curaţi, Lângă boi vă adunaţi Şi pe rând să îi uraţi Pe aleşi şi-nscăunaţi, Poate-n anul care vine Se vor comporta mai bine! Ia pocniţi din bice, măi, Să se sperie cei răi! Mânaţi, măăăăăi!
Stați puțin și ne-asculltați Voi, ai noștri deputați Ce dormiți și ce căscați! Alteori, interesați, Pentru voi legiferați Şi cu dragoste vă daţi Lefuri și imunitate Și-alte drepturi gogonate! Legi vă faceți, speciale, În ovații și urale. De aceea, la fereastră, Am venit cu ura noastră! Ia pocniți din bice, frați, Să se simtă-amenințați Și în anu’ care vine Să legifereze bine! Mânaţi, măăăăăi!
La guvern să mergem, frate, Cel cu teme copiate Sau greşite sau dictate, Să-i urăm de sănătate, Chit că în străinătate Se tratează cel ce poate! Cei săraci rămân acasă, Dar de ei lor nu le pasă, Că dărâmă şcoli, spitale Şi înalţă catedrale Şi biserici – cu ce cost! – Parcă Dumnezeu e prost Să se lase cumpărat De vreun ctitor agramat Cu avere din furat! Mânaţi, măăăăăi! |
Mai luaţi-vă avânt
Să urăm la-nvățământ Unde ne-am cam bramburit, Iar mai nou ne-am pricopsit, Că avem, să mi te ţii, Comisii și agenţii, Consilii și comitete Ș-alte multe ’făptuete, Iar când şcoala nu e mare O cam paşte-o comasare Şi profesori de elită Sunt plătiţi pe cap de vită, Nu pe munca la copii Ci pe munţii de hârtii! Hai băieţi, veniţi cu noi Să mai dăm cu biciu-n boi! Mânaţi, măăăăăi!
Am ura, dac-am avea, Şi industria cea grea, Dar e moartă, cum se ştie, N-are cum să mai învie, Că au pus-o pe butuci Bravii noştri politruci, Amatori, nepricepuți Sau nemernici sau vânduți Pentru câţiva euroi! Daţi din nou cu biciu-n boi! Mânaţi măăăăăi!
Să mai adresăm o frază Celor ce coabitează, Dar se-njură cu mult spor Tot pe la televizor: Înjuraţi-vă discret, Prin scrisoare, prin bilet Sau direct la telefon Fi ’ndcă nu e de bonton Să-njuraţi ieşind pe scenă, Că ni-i silă şi ni-i jenă! Mânaţi, măăăăăi!
De urat am mai ura, Dar mă tem că ne-or lega, Că noi suntem mititei, Nu suntem imuni ca ei, Dar la anul care vine Ne vom pregăti mai bine Şi de nu-i destul cu plugul, Vom veni cu tăvălugul! Pân’ atunci, noroc și bani, La anu’ și la mulți ani! Mânaţi, măăăăăi! Hăăăăi, hăăăăi! Echipa de urători |