Post-electoral
S-a terminat vrăjeala, începe împărțeala…
Odată cu închiderea secțiilor de votare, dar mai ales după anunțarea rezultatelor preliminare ale scrutinului parlamentar, majoritatea moldovenilor au răsuflat ușurați. În sfârșit se pot concentra pe grijile și nevoile lor, fără a fi întrerupți din procesul de muncă, de dragul vrăjelilor electorale.
Totuși, nu toți moldovenii își pot permite „luxul” relaxării de după alegeri. Există printre noi 101 cetățeni pentru care marele stres abia începe. Și când zic „marele stres” nu mă refer nici la faptul că acest scrutin trebuie mai întâi validat de către Curtea Constituțională (lucru care evident se va întâmpla), nici la faptul că dânșii au misiunea și responsabilitatea de a guverna corect o țară cu un milion de probleme (față de unii dintre ei nici nu trebuie de pronunțat cuvântul „milion” pentru că brusc îi încep a mânca palmele). Când zic „marele stres” mă refer la faptul că până a purcede la îndeplinirea obligațiilor asumate, ăștia 101 trebuie să creeze (să negustorească) o majoritate parlamentară…
Știu că sună aiurea, dar așa-i tradiția în politicul moldovenesc: indiferent câte partide au intrat în Legislativ, mort-copt, trebuie de creat o majoritate parlamentară. Cât de „mică” (și ineficientă) nu ar fi. Și obligatoriu, în fruntea acelei majorități trebuie să stea un singur partid, care să le dirijeze pe toate. (Așa a fost și în cazul AIE-urilor, când toți erau egali la umbra stejarului; și în cazul Coaliției de guvernare, când toți erau egali și miroseau a roze). Respectiv, partidul în cauză, prin tot felul de practici (mai mult sau mai puțin „ortodoxe”) încearcă să formeze acea majoritate…
Dar, din moment ce partide sunt multe, iar ambiții și orgolii și mai multe, procesul de formare al acesteia este destul de „anevoios”. Totul depinde de nevoile celor care se vor lăsa „convinși” să formeze o majoritate. Iar în cazul viitorului Parlament – fiecare „nevoie” contează. (Vorba unui vechi desen animat: „fără măcar o rândunică, nu se face primăvară”.)…
Nu știu cât vor dura negocierile dintre partidele care vor accede în Parlament, dar am impresia că acestea ne vor costa foarte scump… Mai ales în contextul în care, la scurt timp după afișarea rezultatelor preliminare, șeful statului, și-a permis să susțină o conferință de presă, în cadrul căreia a insinuat (dacă nu chiar confirmat) desfășurarea unor eventuale alegeri parlamentare anticipate…
(În mod normal, un prezident care se declară nepartinic, ar fi trebuit să se abțină de la careva declarații. Măcar până după decizia Curții Constituționale. Dar, al nostru-i „не такой”, al nostru-i cu steaua-n frunte…).
Spre regret, politicienii noștri înțeleg diferit cuvântul „compromis”. Ba, unii, în limita capacităților, confundă compromisul cu compromatul… Din acest considerent, îmi permit să conchid, că procesul de formare a unei majorități parlamentare se va desfășura mult mai repede și mai „productiv”, decât cred analiștii și tot soiul de comentatori politici. Nu m-aș mira să aflu că o atare majoritate există deja…
P.S. „O majoritate bolnavă alege obligatoriu un bolnav care să o conducă”. (Vlad Nicolau)
Andrei BULGARU
