După cum bine ştim, săptămâna trecută preşedintele ţării a efectuat o vizită de lucru la Moscova…
În contextul notei de protest semnate de Adrian Candu şi Pavel Filip, dar şi a atenţionării făcute de aceştia oficialilor moldoveni ca să evite deplasările în Federaţia Rusă, „isprava” lui Igor Dodon merită a fi apreciată. Omul a dat dovadă de curaj, „fermitate şi demnitate politică”…
În primul rând, el le-a demonstrat speakerului şi premierului că ei nu-i pot recomanda preşedintelui ţării să meargă sau nu într-o vizită de lucru. Iar în al doilea rând, practic, a confirmat faptul că dânsul este „omul Kremlinului”. Pentru că dacă ar fi fost altfel, atunci nu i-ar fi spus lui Vladimir Putin că regretă nota şi că speră că „aceasta nu va influenţa relaţiile cu Rusia”. Or, în situaţia creată, un preşedinte teafăr mai întâi ar fi discutat problema cu Parlamentul, Guvernul şi ambasadorul rus. Şi dacă nu s-ar fi ajuns la o soluţionare, atunci ar fi trebuit să urmeze discuţii la un nivel mai înalt, adică între şefii celor două state…
Dodon, însă, a ignorat şi logica, şi bunul simţ şi a alergat la Putin cu scuze şi „o torbă de vin”. Drept un vasal care-i oferă suzeranului ofrande. Doar că, în cazul dat, „ofrandele” sunt din colecţia „stăpânului”. Nu degeaba Vladimir Vladimirovici ar fi zis „ce-i al meu mi-a fost adus mie”…
De fapt, această a doua vizită a domnului preşedinte la Moscova este, dacă nu dubioasă, atunci, cel puţin, stranie. Or, pe lângă „mă rog de mă iartă de nota de protest”, practic, nu s-a discutat nimic nou. Subiectele au fost aceleaşi ca şi în vizita de acum două luni: consolidarea relaţiilor cu Federaţia Rusă, Uniunea Euroasiatică, amnisterea migraţională, „мир, дружба, жвачка”…
Şi aici apare fireasca întrebare: care-i adevăratul scop pentru care a mers Dodon la Moscova?!
Oficial, întrevederea a fost organizată la solicitarea liderului de la Kremlin. Dacă e aşa, atunci de ce preşedintele Moldovei a fost pus să aştepte tocmai 4 ore în anticamera omologului său rus?!…
Presa de acolo scria că Putin a întârziat să-l primească pe Dodon, pentru că ar fi avut treburi mai importante… Respectiv, putem conchide că preşedintele rus l-a chemat pe cel moldovean la Moscova doar pentru a-i aduce nişte vinuri, importul cărora este interzis de către Rospotrebnadzor. Or, aparent nostalgic după desenele animate sovietice legate de „Prostokvaşino”, Putin a hotărât să-l „promoveze” pe Dodon de la funcţia de şef de stat, la cea de curier sau poştaş… Un fel de „pocitalion Pecikin” interstatal…. (Chiar şi numele, practic, coincide — Pecikin Igor Ivanovici şi Dodon Igor Nicolaevici).„Respectul”„partenerilor” ruşi faţă de liderul moldovean (şi cetăţenii pe care acesta oficial îi reprezintă) este mai mult decât grăitor… Aservirea faţă de Federaţia Rusă a preşedintelui ţării şi a partidului pe care acesta continuă să-l conducă şi în interesul căruia lucrează, rămâne indiscutabilă. (Nu degeaba socialiştii s-au arătat vădit deranjaţi de decizia Parlamentului de la Bucureşti de a declara ziua de 27 martie drept Ziua Unirii Basarabiei cu România, dar nu au reacţionat deloc la ordinul „liderului” tiraspolean, cu privire la sărbătorirea pe 2 martie a „Zilei înfruntării marii agresiuni a Republicii Moldova împotriva regiunii transnistrene”). Iar în contextul întâlnirii dintre Dodon şi Patriarhul Kirill, „păgânismul politic” mai este susţinut şi binecuvântat creştineşte…
P.S.:
„Mi-a trimis-o nu ştiu cine,
Ca să ştiu pe unde-a fost;
Nu se simte dânsul bine,
Dacă nu mă simt eu prost !” (Sorin Beiu)
Andrei BULGARU
