Preţul democraţiei
Aproximativ cu 26 de ani în urmă, peste 750 mii de moldoveni au răcnit degeaba în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Democraţia despre care se vorbea atunci şi cea în care trăim azi sunt simple omonime. Reformele au rămas aceleaşi. S-au schimbat doar reformatorii.
Ba, „lepădatul” de URSS ne-a costat hăt mai puţin, decât iluzoria integrare europeană. Atunci, după devalorizarea rublei sovietice, am pierdut milioane. Acum, după consolidarea leului moldovenesc, ne-au fost furate miliarde. Unii ne-au minţit şi au plecat, iar alţii ne mint şi vor să rămână… Iar noi, ameţiţi de curcubeul promisiunilor electorale, i-am iertat pe primii, ne prefacem a crede în actualii şi sperăm în alţii mai buni şi mai ieftini…
Deocamdată, continuăm să muncim până la leşin şi pe gratis. Pentru că aşa am fost deprinşi: politica se face în cabinete comfortabile şi costă bani, iar pâinea se strânge pe dealuri şi costă sudoare. Or, în Republica Moldova, cei de jos au menirea de a-i hrăni pe cei de sus, indiferent de circumstanţe. Nu contează nici seceta din această vară, nu contează nici majorarea tarifelor pentru serviciile comunale, nu contează nici creşterea preţurilor la produsele alimentare… Nu contează până şi intensificarea emigrărilor sau scăderea ratei natalităţii…
Singurul lucru important este îndestularea burduhurilor demnitarilor. Iar aceştia, fără pic de jenă şi mustrări de conştiinţă, au plecat în vacanţa bine (ne)meritată. Nu înainte, însă, de a goli bugetul de stat cu puţin peste 3 milioane de lei. Şi asta doar în cazul parlamentarilor. Unde mai pui că avem concediale şi ajutoare materiale pentru cabinetul de miniştri şi departamentele subordonate acestuia…
„Gurile rele” susţin că Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa. Cică la noi oamenii mor de foame, iar economia este una de cacao… Dar, câţi dintre aceşti „rău-vorbitori” s-au întrebat vreodată cum de un popor atât de beteag, îşi poate permite întreţinerea unor funcţionari atât de înstăriţi?!…
Toţi. Absolut toţi cei care monitorizează din exterior situaţia politico-economică din ţara noastră, mai devreme sau mai târziu, se ciocnesc de această chestiune, aparent retorică. Deşi, răspunsul este foarte simplu: „iaca aşa, cumva”…!
„Iaca aşa, cumva” am înţeles noi democraţia: unii fac ce vor, iar alţii ce li se spune. „Iaca aşa, cumva”, prin câţiva stropi de sânge tânăr am încercat a reanima democraţia. „Iaca aşa, cumva” ne-am străduit zadarnic. „Iaca aşa, cumva” trăim gârboviţi de democraţie. „Iaca aşa, cumva” am mai răcni în Piaţa Marii Adunări Naţionale… Numai că biletul spre Chişinău este prea scump!
P.S. „Ce a furat comunismul, vinde democraţia”. (Vladimir Reskovic Panonski)
Andrei BULGARU
