PROFESORI CARE INSPIRĂ

În instituția în care îmi desfășor activitatea, zi de zi înțeleg că rolul profesorului depășește cu mult imaginea tradițională a celui care „transmite informații”. 

Alina Fortună, s. Chetrosu

Pentru mine, profesorul este un arhitect al învățării, un om care știe să construiască punți între copii și cunoaștere, care creează contexte în care elevii pot întreba, pot descoperi și pot greși fără teamă. Îl văd ca pe un ghid care îi însoțește pe elevi în drumul lor de dezvoltare, adaptându-se nevoilor lor diverse și integrând tehnologia, emoțiile și colaborarea ca parte firească a procesului educativ. Un copil care “învață bine” nu este cel cu o agendă plină de note perfecte, ci cel care își pune întrebări și nu se oprește până nu găsește un răspuns. Este elevul curios, implicat, care își înțelege greșelile și revine asupra lor cu dorința de a progresa. Mai mult decât atât, este elevul care își gestionează emoțiile legate de reușită sau eșec și care transformă feedbackul într-un instrument de creștere. 

Consider că, în școala modernă, motivația care vine din interiorul elevului are un impact mult mai puternic decât disciplina impusă în mod autoritar. Desigur, disciplina rămâne importantă – oferă structură, claritate și un cadru sigur pentru toți. Totuși, adevărata disciplină, cea care susține cu adevărat învățarea, este aceea pe care o construim împreună cu elevii, pornind de la înțelegere, sens și responsabilitate. Un elev care cunoaște scopul unei activități este mult mai implicat decât unul care acționează doar din obișnuință sau obligație.

În succesul unui elev, nu mă raportez la comparații sau la ierarhii. Succesul înseamnă progres personal: acel moment în care un copil devine mai interesat, mai autonom, mai responsabil, când capătă încredere în sine și descoperă plăcerea de a învăța. Succesul înseamnă și abilități sociale dezvoltate, empatie, capacitatea de a lucra cu ceilalți și reziliența de a merge mai departe chiar și atunci când drumul nu e ușor.

Autonomia elevilor începe cu încrederea pe care le-o acord. În sala mea de clasă:

• îi încurajez să ia decizii legate de modul în care își organizează munca;
• le ofer sarcini deschise, care le permit libertate de explorare;
• îi implic în stabilirea regulilor și a obiectivelor;
• le propun momente de reflecție asupra propriei învățări;
• ofer feedback descriptiv, orientat spre evoluție, nu spre sancțiune.

Aceste practici îi ajută să își dezvolte responsabilitatea și să devină participanți activi în propria lor formare, nu doar executanți ai unor cerințe.

La baza întregii mele activități stau câteva valori în care cred profund și pe care încerc să le transmit zi de zi:

• Respectul, pentru sine și pentru ceilalți;
• Curiozitatea, care pune în mișcare procesul de învățare;
• Cooperarea, pentru că reușim mai mult împreună decât separat;
• Integritatea, în gândire și în acțiuni;
• Empatia, care construiește comunități sănătoase și sigure;
• Perseverența, pentru că în educație nu rezultatul imediat contează, ci drumul parcurs.

Aceste valori nu sunt doar principii declarate, ci repere după care îmi ghidez zilnic pașii în sala de clasă. Pentru mine, a fi profesor înseamnă nu doar a învăța copiii, ci a crește odată cu ei.