Pune preț și valoare pe echipa ta și vei avea succes
Bunul Dumnezeu a înzestrat-o cu o familie excepțională, care e pătrunsă de dragoste și afecțiune, împărtășind împreună tot ce soarta poate așterne pe poteca vieții, cu bune și cu rele. Dar a rămas întotdeauna semeață în fața greutăților și momentelor dificile în nobila vocație de manager al culturii, căci, pe lângă frumusețe și inteligență, a mai fost înzestrată cu calități demne de invidiat pentru orice femeie: un suflet îndrăgostit de frumos și pasiunea de ceea ce face, căci să deții o funcție atât de responsabilă nu este deloc ușor pentru o femeie, care mai este și soție, și mamă. Este despre Cristina ȚURCANU, șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport, care timp de 2 ani stă la cârma culturii drochiene, aducând cu grijă și dragoste pe altarul nobilei vocații ambiția creatoare, înaltul profesionalism și o nouă viziune în imaginea culturii drochiene.
Despre cum a decurs anul, ce realizări deosebite au completat povestea de succes a culturii drochiene, am susținut acest dialog.
– Dna Cristina, cum a fost anul care a trecut pentru oamenii din domeniul culturii?
– Țin să menționez, că în pofida tuturor greutăților, impedimentelor și condi-țiilor neprielnice, generate din cauza pandemiei, care mai bântuie, și factorilor externi, care au influiențat foarte mult starea morală și starea de lucruri în domeniul de activitate, pentru noi a fost un an destul de productiv, fiind simțită în mod constant afirmarea unui produs cultural decalitat, atât în mediul virtual, cât și în format offline. Am reușit să trecem cu brio, să depășim aceste momente mai puțin plăcute, pentru a ne bucura din plin de rezultatul muncii noastre, a întregii echipe.
– Cum credeți, care sunt cele mai importante calități pentru a fi un conducător de succes?
– Un lucru foarte important e să nu fim certați cu încrederea, căci dacă nu vei avea această încredere, nu vei fi niciodată fericit și nici de succes. Altă calitate nu mai puțin importantă, e să fii echidistant, să fii sincer cu tine însuți și cu echipa, să trasezi aceleași priorități și obiective, acceptabile în viziunea întregii echipe, pentru dezvoltarea domeniului culturii.
– Cum motivați angajații să persevereze în dezvoltarea personală și profesională, pentru a înregistra rezultate de performanță?
– Investesc foarte mult în echipa mea, căci numai cu o echipă de buni profesioniști poți atinge obiectivele propuse. Deja al treilea an consecutiv, mulți angajați din domeniul culturii merg la cursuri de perfecționare, fiind antrenați în diferite seminare, training-uri, ateliere de master class, accentul principal fiind pus pe lucrul de echipă, schimb de experiență și bunele practici și comunicare, căci numai toate împreună și constituie cheia succesului.
– Cum reușiți să îmbinați munca-viața personală și ce vă ajută să depășiți perioadele mai stresante?
– Am noroc de o familie frumoasă, iubitoare și înțelegătoare, care mă susține foarte mult în tot ce fac, înțelege munca mea. Unicul regret e că nu reușesc să ofer mai mult timp copiilor mei, căci și fiica mai mare mi-a reproșat că accord mai mutl timp servicului, decât familiei, dar mă strădui, împreuncă cu soțul, în zilele de weekend, când nu am programul prea încărcat, să-l petrec alături de familie, de soț și copii, care, de altfel și mă ajută de fiecare dată să depășesc și perioadele mai stresante. Atmosfera sănătoasă, dragostea și afecțiunea ființelor dragi m-au ajutat întotdeauna să trec mai ușor peste orice greutăți și cred că asta mă motivează, mă inspiră și-mi dă puteri, ca să rezist și să merg mai departe.
– Ce rezultate și succese ați înregistrat pe parcursul anului 2022, ce au contribuit în mod esențial la întregirea culturii drochiene?
– De când am venit în această funcție mă strădui să creez o imagine bună domeniului pe care-l ghidez și încerc prin promovarea culturii la nivel local, promovarea valorilor noastre naționale, mergem la diverse activități, festivaluri naționale, internaționale. În anul 2022 un impact, care a avut un răsunet național a fost proiectul cultural „Nici un sat fără concert”, care s-a desfășurat în toate satele raionului. Merg personal la diverse activități, am fost invitată recent ca expert în domeniul cuturii, unde vorbesc oamenilor despre cultura din raionul Drochia, despre proiectele noastre de succes și realizările noastre. Aș putea afirma cu certitudine, că Drochia, la ora actuală este un punct strategic important în dezvoltarea cultuii la nivel național.
– Cunoaștem potențialul oamenilor de cultură, instituțiilor și colectivelor artistice, care au dus faima culturii drochiene nu numai în țară, dar și peste hotarele ei. Care din ele pot fi numite, pe drept cuvânt, cartea de vizită a raionului Drochia?
– Nu voi greși, dacă am să remarc faptul că toate colectivele artistice, în special cele cu Titlul „Model”, sunt foarte, foarte bune, mai ales cele din oraș, dar sunt și câteva din raion, care se bucură de înaltă apreciere atât în țară, cât și peste hotarele ei. Urmărind rapoartele de activitate, vreau să spun că anul acesta colectivele noastre au bătut recordul la participări în cadrul evenimentelor culturale, fiecare din ele având peste 20-30 de participări la diverse activități. Dacă vorbim despre cartea de vizită, eu, personal aș opta pentru ansamblul de dansuri populare „Izvoraș”, conducător și coregraf Valentina Cocitov, pentru Ceata de bărbați „Buciumul”, conducător Alexei Pânzaru, alături de inegalabilul nostru „Busuioc”- ansamblul folcoric, ghidat de Galina Pavalencu.
– Ce colaborări ați avut în anul 2022, care au contribuit la afirmarea domeniului culturii, drept unul din cele mai importante sectoare pentru comunitate? Din partea cui v-ați bucurat de cea mai mare susținere?
– În primul rând, avem o foarte bună colaborare cu fondatorul, este vorba de Consiliul raional Drochia. Ei au fost primii, care au susținut toate inițiativele, venite din partea Direcției Cultură, avem o colaborare frumoasă cu APL-urile de nivel I, cu primarii din localitățile noastre rurale. Avem o colaborare frumoasă cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial; cu partenerii noștri din România, de la Muzeul Județean Botoșani și Centrul Județean de Promovare a Culturii Tradiționale Botoșani, cu Centrul de Politici Culturale, în persoana expertului și bunului nostru prieten, Veaceslav Reabcinschi. Încercăm să facem colaborări și parteneriate și cu agenții economici, întru asigurarea în continuare a sustenabilității și dezvoltarea segmentului cultură. Pe acestă cale țin să mulțumesc din suflet pentru susținere tuturor prietenilor culturii drochiene!
– Succesele acestui frumos domeniu, au fost marcate indiscutabil de specialiști valoroși, care pe parcursul vieții au acumulat o bogată experiență, iar pentru anii rodnici de activitate merită un cuvânt aparte, cu prilejul sărbătorii profesionale. Căror veterani din domeniul culturii, ca modele de înalt profesionalism, ați dori să exprimați apreciere și recunoștință, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii?
– Noi avem foarte mulți oameni, care și-au dedicat întreaga viață domeniului culturii. S-au remarcat prin profesionalism înalt și dedicație. Astfel de oameni sunt cu adevărat modele de sacrificiu și fidelitate în numele nobilei vocații, precum Victor Cemortan, conducătorul artistic al formației vocal-instrumentale „Noi”; Alexandru Focșa, conducător și dirijor al orchestrei de fanfară „Trompetele Argintii”; Galina Pavalencu, conducătorul ansamblului folcloric „Busuioc”; din localitățile rurale aș menționa pe Mihai Butnaru, directorul Casei de cultură din s. Petreni; Emilia Bobeica, regizor la Casa raională de cultură, Maria Cojocaru, director BPR „Iulian Filip”, Galina Prodan, Galina Mâțu și Zinaida Catan de la BPR „Iulian Filip”, Nina Bejan, filiala copii, Dumitru Postovan, directorul Muzeului raional, Svetlana Gureanu, directorul Muzeului Pelinia, Nina Râciu, Școala de Arte Pelinia și mulți, mulți alți colegi, care au lăsat urme frumoase și adânci în dezvoltarea domeniului culturii pe parcursul multor ani de activitate. Cu aleasă prețuire le spun un sincer Mulțumesc, pentru dedicație și muncă plină de sacrificiu în numele celui mai frumos domeniu!
– Care sunt obiectivele principale în agenda DVS de lucru pentru anul 2023?
– După cum știți, Direcția Cutură îmbină mai multe segmente, aici e și tineret, turism, sport, patrimoniu cultural și învățământ artistic și pentru fiecare ne-am propus obiective destul de ambițioase. Nu suntem niște visători și sper să atingem aceste obiective pe parcursul anului. Dacă vorbim de domeniul turismului, încercăm să trasăm până la finele anului, o rută turistică a raionului Drochia și s-o înregistrăm, să elaborăm un ghid turistic, vom lansa Campanii de informare despre obiectivele turistice din raionul Drochia. Pe segmentul Tineret, ne dorim foarte mult crearea unui Centru de Tineret și implementarea mai multor proiecte pe domeniul tineret. Dacă vorbim despre segmentul patrimoniu, tradiții, folclor, ne-am propus foarte multe evenimente culturale, festivaluri, cum ar fi Festivalul Orchestrelor de Muzică Populară „Vadim Gheorghelaș” s. Drochia, Festivalul „La izvorul Dorului” s. Cotova; Festivalul Tradițiilor și Obiceiurilor de iarnă „Leru-i Ler, cu flori de măr”, Festivalul dansului popular autentic „Hangul de la Sofia”, Festivalul Fanfarelor în memoria instrumentistului și omului de cultură, Gheorghe Proca, Festivalul de Muzică Folk „De ce plâng chitarele”, și multe alte activități de acest gen, apoi simpozioane științifice, expediții de cercetare a folclorului authentic, lansări și prezentări de carte, întâlniri cu scriitori și alte personalități notorii ale culturii drochiene.
– Cum credeți că va fi Anul Iepurelui pentru oamenii din domeniul culturii, dar și pentru cultura raionului în ansamblu?
– Bună întrebare pentru oamenii din domeniul culturii. Vom țopăi întreg anul, vom fi în maximă forță de activitate, toată lumea este pregătită, planurile de activitate deja sunt compilate și obiectivele trasate, așa că ne dorim doar sănătate, pace și liniște sufletească, în rest le vom face pe toate, alături de echipa mea frumoasă, care sunt cu adevărat niște oameni minunați, buni profesioniști. Vom continua să facem lucruri frumoase pentru comunitate, vom continua să valorificăm și să promovăm valorile noastre naționale, pentru afirmarea culturii drochiene și la nivel național.
Ala BUGAI