Micuța Maria este hrănită la pieptul mamei cu ajutorul tatălui
Destinul i-a întâlnit la Internatul psihoneurologic din Bălţi. Cam de o vârstă, ambii au serioase probleme de sănătate: Nichita — cu paralizia mâinii stângi, iar Alina — suferă de paralizie cerebrală infantilă, boală cauzată de afecţiunea sistemului nervos central ce se caracterizează prin disfuncţii locomotorii, ce, susţin savanţii, nu se transmite prin ereditate. În urma slăbiciunii muşchilor este dereglată coordonarea ce se reflectă asupra activităţii muşchilor membrelor, capului, gâtului. Acest fapt provoacă mişcări involuntare. Din acelaş motiv puţin este dereglat văzul, vorbirea, expresia feţei.
Aceste defecţiuni nu l-au oprit pe Nichita, el a descoperit în Alina un suflet mare şi frumos, o atitudine caldă şi sentimente gingaşe. De mai bine de opt ani erau împreună, dar anul trecut au decis să se cunune. El mire, ea mireasă, ambii fericiţi, cu voia Domnului şi-au unit destinele. Iar din mai 2017 au părăsit internatul. Alina cu Nichita aşteptau naşterea unui copilaş.
Nichita este orfan, nu are absolut pe nimeni. Alina, însă, avea casă părintească la Hăsnăşenii Mari, rămasă după decesul părinţilor. Deşi distrusă de ani, cu tencuiala şi vopseaua căzută, păreţii coşcoviţi, casa i-a adăpostit părinteşte. Au decis să împrospăteze odaia principală, unde aveau să stea ei cu copilaşul. Doar cu mâna dreaptă funcţională, Nichita s-a apucat de reparaţie. A văruit podul, a vopsit soba, a dat o culoare roză pereţilor, a amenajat totul minuţios să fie curat şi frumos. Între timp avea grijă de soţia gravidă ca de un copil: pregătea mâncare, o hrănea, o spăla, îi ajuta să se îmbrace şi să se dezbrace, o ducea la medic. Un timp mai avea ajutor din partea Inei, sora Alinei. Dar asculta şi se conducea de sfaturile Alinei cum să facă ungheraşul lor mai plăcut pentru suflet.
Când au apărut primele simptome ale naşterii, a dus-o pe Alina la Drochia, de acolo a fost transportată la Soroca, iar de la Soroca — la Centrul mamei şi copilului din Chişinău. A născut prin cezariană la 27 septembrie, de Ziua Crucii, o fetiţă de 3180 grame. I-au pus numele Maria. Acum cresc o bombonică de fetiţă absolut sănătoasă, după cum au confirmat medicii centrului. Mămica şi-a dorit foarte mult o fetiţă, ca să-i fie de ajutor de timpuriu.
Revenite acasă, Nichita le-a primit cu multă gingăşie, dragoste şi enormă responsabilitate. Grijile au devenit cu mult mai multe, mai mari şi aproape toate noi. De unde să ştie cum să îngrijească de o lehuză şi de un bebeluş cruduţ? Dar, încet şi cu multă răbdare, se descurcă, — ne spuse, nu fără mândrie, Alina. — Şi nu rău. Motivul ce-l mobilizează să facă atâtea lucruri noi, necunoscute şi nespecifice unui bărbat, este dragostea: sinceră şi adevărată, profundă şi necondiţionată faţă de această fată cu probleme severe de sănătate, care nu se poate îngriji singură şi în care el a descoperit un sufletul neîntinat, deschis către oameni, emotiv şi foarte pozitiv. Cu şi mai profunde sentimente îşi iubeşte fiica. Soţia şi fiica sunt unicele fiinţe apropiate şi scumpe lui. Maria, acest îngeraş, a întregit familia, făcând-o şi mai fericită, şi mai unită, şi mai cu pasiune pentru viaţă.
Am fost martoră la procesul de hrănire a copilei. Aliona aşează fetiţa la alăptare după o anumită regulă, doar la sânul stâng, pentru că noaptea Nichita cu o mână o poate pune doar la cel drept. Iar tânăra mămică stă cu mâinile în părţi să nu atingă involuntar fetiţa. Şi aşa zi de zi, noapte de noapte…
La momentul vizitei noastre Nichita nu era acasă find plecat după cumpărături, dar comunica cu soţia prin telefon. Marcela Cojuhari, şefa secţiei Serviciul social asistenţă personală a DASPF Drochia, ne-a spus, că acest caz este unul cu totul deosebit. Nefiind iniţiat în foarte multe lucruri “pământeşti”, Nichita şi-a asumat nişte responsabilităţi enorme: îngrijirea soţiei gravide, inapte de a face vreo mişcare de sine stătătoare, acum a mămicii de pe naştere, a unui bebeluş plăpând, care trebuie şi îngrijit, şi băit, şi scos la plimbare. Cu alte cuvinte, el, de unul singur, cu doar o mână activă, îngrijeşte şi veghează existenţa a doi copii, unul matur, soţia Alina, şi altul abia născut, fiica Maria. Sortit să-şi ducă crucea o viaţă înainte, se străduie din răsputeri, şi toate le face cu multă plăcere, pentru că le iubeşte.
Ca să poată merge la plimbare, Nichita mai întâi scoate afară scaunul cu rotile, apoi o coboară pe Alina pe braţul unicei mâini în putere. După asta scoate căruţul copilului în curte şi la urmă aduce fetiţa. Şi de fiecare dată “ia cu asalt” cele patru trepte ale pragului: coborât — urcat, urcat-coborât… Îşi poartă poverile dragi doar într-o mână, cea funcţională, exploatând-o la maxim.
Dar micuţa Maria, fericirea Alinei şi a lui Nichita, le dă puteri să reziste şi să învingă. Deşi la fiecare pas se ciocnesc de o mulţime de obstacole şi probleme, le primesc cu un sentiment evlavios de resemnare, punând mult efort pentru a le depăşi. Şi ei, cu mari sacrificii, cu enorme forţe, înving greul, stăpânesc nevoile. Pentru că au înţeles deja: puterea fizică, ca și dragostea, din suflet izvorăşte.
Acum, mă gândesc, există şi temei şi teren pentru nişte activităţi caritabile, binevenit fiind orice ajutor fie de la comunitate, fie de la parohie, fie de la cetăţenii cu dare de mână. Multe le trebuiesc, dar şi mai multe le lipsesc…
Valentina CEBOTARI
