Recunoștință din partea unei paciente reîntoarsă acasă cu succes…
Este clar și este știut, că virusul nu a dispărut, el există și infectează, face și victime. Iar medicii se îmbolnăvesc iar și iar, și suferă împreună cu pacienții…
Epidemia coronavirusului a fost, și rămâne a fi, un examen, o testare pentru noi toți. Însă cea mai grea povară a căzut pe umerii voștri, ai medicilor: surmenați, cu norme supra și extra, în afara orelor de program, riscând și molipsindu-vă, ați luptat pentru fiecare viață. Această etapă pe care ați trăit-o cu o intensitate maximă, v-a călit, v-a maturizat și v-a verificat nu doar pregătirea profesională, dar și rezistența, capacitățile, randamentul, viteza executării sarcinilor. Cadrele medicale au avut de trăit o testare a unei materii de specialitate, studiată doar în manuale.
Mulți, de pe ambele părți ale „baricadei”, au trecut „prin COVID-19”, alții de 2 și chiar de 3 ori. Mulți s-au vindecat, au învins, însă o parte din pacienți, printre ei și lucrători medicali, nu au reușit să câștige lupta. Regretabil… Virusul prezintă „surprise” din cele mai rele: a știut să renască de nenumărate ori și trebuie studiat din mers, să lovească perfid, „din spate”, pe neașteptate, să ia prin surprindere atât pacientul, cât și medicul și colegi de lucru, de facultate, de școală, cunoscuți, rude, vecini au plecat pe drumul neîntoarcerii.
Segmente și epizoade aparte din activitatea angajaților medicali din acea perioadă încordată mai urmează să fie analizate și discutate, făcute descoperiri și concluzii ale comportamentului virusului. Însă cert este faptul, că medicii noștri drochieni, secundați de asistentele medicale, de infirmiere și de alt personal tehnic, nu au disperat, dar au făcut față împrejurărilor, au „susținut examenul”, au luptat înverșunat cu invazia virusului, salvând multe vieți din ghiarele morții.
Această deducție o fac din proprie experiență, fiindcă, alături de medici sau împreună cu ei, am susținut și eu un examen serios de luptă între viață și moarte cu sechelele, consecințele coronavirusului. Și doar datorită implicării promte, operative și profesionale ale medicilor Ludmila Leah, Nina Rusu, Mariana Martânov, Nicolae Rusu, Iurie Babin, Eduard Ciubotaru, Doina Ambros, a medicilor de familie Emilia Lopatenco, Ala Ciubotaru, a unei echipe profesioniste de asistente medicale din secția COVID și Terapie, din medicina primară, a unor laborante foarte atente și experimentate și a multor altor „actori” din sistemul medical Drochia, am reușit împreună, după 3,5 luni de spital, să mă văd reîntoarsă cu bine acasă printre membrii familiei, deși au mai urmat luni de reabilitare. Plecăciuni adânci și Neonilei Tofan, endocrinolog, Spitalul Clinic Republica „Timofei Moșneaga”, Galinei Chiriacov, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Chișinău, și colectivului ei, care au făcut „minuni de vitejie” în stoparea și tratarea bolii, dar și a unui suflet afectat.
Îngerii în halate albe merită recunoștința noastră în fiecare zi, s-o facem din suflet și sincer acum, de Ziua Profesională și să ne închinăm în fața acestor salvatori, să le dorim sănătate multă, că și ei au foarte mare nevoie de ea. Medicii sunt mândria noastră, a societății și merită respectul populației. Cadrele medicale, care au muncit în „zona roșie” și au riscat zi și noapte, au făcut fapte frumoase, au depus mari eforturi pentru a salva pacienții, merită profunde cuvinte de recunoștință.
Această sărbătoare este o ocazie frumoasă de a veni către cei, care prin vocație au devenit profesioniști, pentru toți cei, care și-au dedicat destinul suferințelor oamenilor, pentru toți cei care manifestă eroism. Aceștea sunt medicii, asistentele medicale, farmaciștii, laboranții, alți lucrători încadrați în sistemul sănătății care asigură buna funcțonare a instituțiilor medicale.
Tuturor celor care poartă cu demnitate halatul alb vă doresc ca devotamentul profesional să vă fie încununat de satisfacţie și împliniri, de stimă din partea pacienţilor și de susținerea celor apropiați, iar perseverența și abnegația – valori pe care le reprezentați – să fie apreciate la justa valoare și să vă însoţească întotdeauna întru alinarea durerii și suferinţei umane.
Valentina CEBOTARI