Istoria referendumului moldovenesc este relativ scurtă, dar bogată în concluzii.
La 6 martie 1994, în Republica Moldova s-a desfășurat primul referendum la nivel național. Atunci, cetățenii au fost întrebați dacă sunt „pentru ca Republica Moldova să se dezvolte ca un stat independent și unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranității Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate și să mențină relații economice reciproc avantajoase cu toate țările lumii și să garanteze cetățenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internațional?”
Deși la urne s-au prezentat 75% din populație, dintre care peste 95 la sută au răspuns cu „DA” (adică, sunt pentru), totuși, acel referendum a lăsat loc de interpretări.
În primul rând, pentru că evenimentul a fost organizat nu cu titlul de „referendum”, ci cu acela de „sondaj sociologic — La Sfat cu Poporul”. (Un fel de șezătoare tematică…). Asta chiar dacă Legea cu privire la referendum a fost adoptată încă în luna mai 1992…
În al doilea rând, întrebarea era într-atât de complexă, încât unii au văzut în textul acesteia aluzii la conflictul Transnistrean, alții — piedici întru unirea Moldovei cu România…
Mărog, țara abia pășise pe făgașul independenței, politicienii abia învățau „înșirarea democratică a macaroanelor”, așa că nu trebuie să(-i) judecăm. (Deși, nu ar fi de mirare, dacă cineva ar solicita și un referendum de contestare a rezultatelor primului referendum)…
La 23 mai 1999, la inițiativa președintelui Petru Lucinschi, s-a desfășurat cel de-al doilea referendum republican, care, totodată, este considerat și primul referendum consultativ din istoria țării. Atunci, cetățenii au fost întrebați dacă ar „fi în favoarea modificării Constituției, cu scopul de a instala un sistem prezidențial în Republica Moldova, în care președintele republicii va fi responsabil pentru formarea și conducerea guvernului, precum și pentru rezultatele de guvernare a țării?”
Deși, la urne s-au prezentat doar 57% din cele 60, prevăzute de legislație, Curtea Constituțională a validat rezultatele referendumului (la care 64,2% dintre moldoveni au răspuns cu „DA”). Totuși, Partidul Comuniștilor și Alianța pentru Democrație și Reforme (din care, apropo, făcea parte și ex-premierul Ion Sturza) s-au opus plebiscitului și au aprobat mai multe modificări constituționale, ce au dus la diminuarea puterilor Președintelui și consolidarea Parlamentului și Guvernului…
La 5 septembrie 2010, a avut loc cel de-al treilea referendum republican. Atunci, cetățenii au fost întrebați dacă sunt „pentru modificarea Constituției care să permită alegerea președintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”.
Din cauza prezenței la urne de doar 30,29%, plebiscitul nu a fost validat, deși, aproximativ 88 la sută dintre participanți au răspuns cu „DA”…
Cei mai satisfăcuți de rezultatele referendumului erau membrii Partidului Comuniștilor (inclusiv actualul prezident, Igor Dodon). Aceștia chiar declarau că prin boicotarea referendumului, moldovenii au dat dovadă de responsabilitate și conștiință politică…
La 4 martie 2016, fără nici un fel de referendum, dar în baza unei sesizări a PLDM din 2015, Curtea Constituțională a decis că președintele poate fi ales direct de către popor…
La 24 septembrie 2017, conform unui decret (semnat public de către președintele Dodon, în primăvara acestui an), ar fi trebuit să se desfășoare al patrulea referendum republican (și al doilea consultativ). În cadrul acestuia, cetățenii trebuiau să răspundă cu „DA” sau „NU” tocmai la 4 întrebări, printre care și „acordarea președintelui Republicii Moldova a drepturilor constituționale suplimentare pentru dizolvarea Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate?”.
Din motive necunoscute și necontestate de nimeni, plebiscitul așa și nu a avut loc…
Cu toate acestea, dar mai ales în contextul eșecului referendumului local pentru demiterea lui Chirtoacă, Dodon și compania continuă să o facă pe revoluționarii-patrioți pe seama bugetului de stat. Or, până la 2 februarie 2018, aceștia își propun să colecteze un milion de semnături „pentru trecerea la Republică Prezidențială”. Iar dacă acest lucru le va reuși, al cincilea referendum republican (și al treilea consultativ) este inevitabil.
La începutul săptămânii, mai multe ONG-uri au propus inițierea și desfășurarea la nivel republican, până la alegerile parlamentare din 2018, a unui referendum pentru anularea Legii cu privire la votul mixt. Adică, la cele 80 de milioane pe care socialiștii le vor cheltui (din bugetul de stat) pentru a satisface ambițiile liderului lor, se mai adaugă cam tot atâta „din partea nonguvernamentalilor”, dar, tot din bugetul de stat…
Razultatele acestor plebiscite, desigur, ar putea fi… Dar cine știe?! Referendumul moldovenesc este ca și apocalipsa biblică — „se petrece” odată la câțiva ani și stoarce bani din cei care așteaptă „Mântuitorul”…
P.S. „Am organizat acest referendum, pentru a vedea dacă sunteți de acord cu organizarea lui.” (Victor Martin)
Andrei BULGARU
