Ritualul şi secretul celei mai gustoase murături

Grea e viața oamenilor de la țară, dar mai ales a celor, rămași singuri….Privesc mereu cu ochii plini de dor la portiță, așteptând să le vină copiii și nepoții, ca să le alunge pustiul din suflet, să le aducă acea rază de lumină și bucurie.

Copiii, având fiecare viața și familiile lor, mai vin din când în când pe la bătrânii părinți, ajutând prin gospodărie și alinându-le tristețea. Pe urmă, din nou rămân singuri, față în față cu grijile, nevoile și bătrânețea…., care rămâne a fi cea mai fidelă amică. Ei, da iaca badea Petru, cum îi spun unii săteni, sau cumătru Petru, cum îi zic toate femeile din măhală, trăind la o margine a satului Șuri, nu se dă bătut la ai săi 86 de ani. Ce-i drept, e drept: nu mai este atât de iute și avan ca în anii tinereții, dar se isprăvește de minune cu treburile casei. Atât doar, că soarta a fost prea crudă cu el, căci soția Lidia a fost răpusă de moartea nemiloasă la doar 49 de ani. Rămas la 52 de ani fără soție, fiica și feciorul, trăind la oraș, a înțeles, că va trebui de unul singur să le facă pe toate. Astfel, a deprins și arta gătitului, pregătind atât de gustos, că puteau să-l invidieze toate cumetrele când veneau la sărbători, mai ales la Sfântul Petru.
Dar ce vreau să vă povestesc despre acest om, este o temă aparte. E vorba despre o rețetă specială și deloc obișnuită. Veți întreba, despre ce este vorba și ce fel de rețetă deosebită mai poate fi azi, când e plin internetul de toate minunile! Cum să nu? Ceea ce am văzut eu, nu găsești nici în internet, nici în cele mai populare reviste culinare, căci nicăieri nu veți găsi secretul culinar al lui Petru Bugai din satul Șuri.
Dacă v-am trezit curiozitatea cât de puțin, pot să vă destăinui secretul celei mai gustoase murături. Este o experiență deja de aproape patru decenii, în care nu s-a schimbat aproape nimic, dacă nu luăm în calcul anii, care i-au făcut mișcările mai lente, vederea și auzul mai slabe. Fiind un bărbat, care a muncit din greu toată viața sa, crescând și cultivând holdele aurii de grâne, s-a înfrățit cu acest pământ, care a lăsat amprenta muncii de o viață pe mâinile trudite și pline de bătături.
Acum voi mărturisi cel mai mare secret: rețeta murăturii gustoase nu constă doar în ceea ce pui în borcan, dar… cum anume o faci. Pentru badea Petru această îndeletnicire, care, pentru multe femei este una obișnuită, pentru dânsul este ca un ritual. Iar ritualul este un lucru sfânt, ce este respectat cu strictețe. Asupra acestui ritual l-am surprins pe autorul celor mai crocanți și gustoși pepeni murați. În timpul ritualului nu are nimeni voie să intervină cu sfaturi ori să schimbe ceva în aranjamentul mirodeniilor. Badea Petru va face totul de unul singur, așa acum știe el mai bine. După ce a cules de pe ogor castraveții i-a pus într-un lighean, a turnat apă peste ei și a început să pregătească și să adune celelalte componente, ca fie totul la îndemână. Priveam la el cu câtă dragoste și grijă așeza în borcan rodul muncii sale. Am luat și eu un borcan, ca să-l urmez pas cu pas pentru a învăța misteriosul secret al murăturii sale. Să fi văzut, cum tot trăgea cu coada ochiului să vadă ce și cum așez în borcan, dacă respect toate etapele. Iar acestea sunt următoarele: în borcan se așează mai întâi două frunze de viță de vie, o crenguță cu câteva frunze de vișin, o frunză tăiată de hrean, o frunză de dafin, câteva boabe de piper negru și piper aromat, doi căței de usturoi, o jumătate de ardei iute (proaspăt sau uscat), câteva stible tăiate de mărar cu tot cu coroană, o bucată de rădăcină de pătrunjel după care se așează două-trei rânduri de castraveți, apoi se repetă stratul de zarzavat, iar castraveți până borcanul se umple. Astfel a pregătit câteva borcane, întrebându-mă, dacă nu am uitat să pun usturoi și ardei iute, că anume ei conferă nota picantă la murături. Când am întrebat, dacă face saramura după rețetă, mi-a zis: „Niciodată în acești 40 de ani nu am murat după rețetă, dar pepenii o să rămână tari și peste 3 ani.
Eu întotdeauna pregătesc saramura după gust. La o căldare de apă rece pun o cană de sare de piatră, amestec cu mâna, până se dizolvă sarea și o gust, dacă mai trebuie – mai adaug până când e puțin sărățică, dar nu prea tare. Se întâmplă să scap mai multă sare, atunci mai adaug puțină apă și o potrivesc din nou de sărată. După ce pregătesc saramura umplu borcanele, le pun capace de plastic și le las să stea la soare două zile. Dacă castraveții ”s-au schimbat la față”, torn atent sărămura într-o cratiță mare, o fierb, apoi o torn din nou în borcane, le căpăcesc și asta-i tot. Important e, când pui la fiert saramura, trebuie să ”piște un pic de limbă” când o guști, iar la fiert să mai torni o cană, două de apă.”
Cu siguranță, dacă veți urma întocmai această minuțioasă și incitantă tehnologie, veți putea să vă delectați cu cei mai gustoși și crocanți castraveți din lume!
Cât e de nostim, să vezi un bâtrân, la aproape nouă decenii trăite, să facă de unul singur astfel de capodopere culinare, demne de invidia gospodinelor tinere!
M-am gândit, dacă ar fi publicată această rețetă într-o carte culinară, cu siguranță, ar primi un premiu special pentru dreptul de autor. De ce nu? Chiar și nepoții din Italia o roagă pe maică-sa să le transmită în colet ”pepeni murați de-a lui tătuca Pechea”, doar din cauza Covid-ului și restricțiilor sunt nevoiți să le ducă dorul, până când nu vor fi timpuri mai bune.
Un lucru știu la sigur, că ar trebui să ne mândrim, că avem ce învăța de la părinții și buneii noștri și atât timp, cât mai sunt în viață, să moștenim de la ei tot ce au mai bun: înțelepciunea, răbdarea, omenia, experiența de viață, să le ascultăm sfaturile, care, toate împreună sunt cea mai scumpă avere, dar și sensul existenței noastre.

Ala BUGAI