S-a trezit natura, s-au bucurat țăranii
S-a trezit natura, s-au bucurat țăranii
Mare năpastă au trăit agricultorii anul acesta. Codurile „portocaliu” și „galben” de secetă nu au lipsit aproape nicio zi din pronosticurile meteorologilor. Și nu doar vara, dar și în septembrie, când decurgea recoltarea porumbului și florii soarelui. Toate culturile erau compromise. Speranțele erau substituite de o disperare totală. Dar în octombrie au căzut ploi bune, fapt ce a schimbat puțin situația în agricultură.
Despre aceste schimbări am discutat cu Tudor CHILARI, director, SRL „Mihailena-agro”.
– Domnul Tudor Chilari, ploile din octombrie au schimbat dispoziția agricultorilor?
– În octombrie, cerul s-a îmbunat și a vărsat peste lanurile însetate câteva ploițe bune, care au reușit să umezească solul până la 25-30 cm. Și temperaturile se mențin la un nivel favorabil. Natura parcă s-a trezit și ne-am bucurat cu toții.
– Aceste priorități, probabil, au pornit lucrurile în gospodărie pe alt făgaș.
– Avem noroc de timp frumos, în mare parte însorit, temperaturile cu plus și umezeala condiționează creșterea sfeclei de zahăr, acumularea zahărului în cantității mai mari.
– Această cultură ocupă o suprafață considerabilă în gospodărie? Vă poate schimba rezultatele financiare ale anului agricol?
– Încă nu știm ce va fi la final, dar acum ne bucurăm. Sfecla la noi ocupă vreo 200 de hectare. Primele tone le-am și expediat la fabrica din Cupcini, ea fiind filiala SRL „Moldova-zahăr”. Rezultatele ne-au bucurat: procentul de zahăr al rădăcinilor dulci constituia 18.4 față de 16.4, față de procentul de bază.
– Lucrați deja cu întreprinderea SRL „Moldova-zahăr”, filiala Cupcini?
– Și cu SRL „Sudzucker-Moldova”, dar și cu SRL „Moldova-zahăr”, filiala Cupcini, este mai convenabil pentru producători.
– Următoarea etapă de predare a rădăcinilor recoltate revine SRL „Sudzucker-Moldova”?
– Da, suntem incluși în graficul de recepționare cu 800 de tone, luni am beneficiat de încărcătorul venit de la această întreprindere pentru a încărca și transporta producția la fabrică.
– Cu ce recoltă de rădăcini dulci vă bucură această cultură?
– Nu chiar cum ne-am planificat, dar vreo 30-35 de tone oricum recoltăm de pe fiecare hectar.
– Tehnica respectivă vă este pusă la dispoziție de SRL „Sudzucker-Moldova”?
– Da, încărcătorul și tehnica de transportare ni le furnizează ei, au nevoie de materie primă. Dar graficul nu e respectat, de câteva zile așteptăm și nu mai vine tehnica să ne ia sfecla scoasă.
– Solul a obținut parametrii necesari pentru a semăna culturile de toamnă?
– Da, dar noi am reușit și până la ploile din octombrie să semănăm vreo 200 de hectare, restul le-am semănat acum, în sol umed. Total avem deja semănate 800 ha cu grâu și orz de toamnă.
– Plantele au răsărit, cum arată lanurile?
– Aproape că nu este diferență, arată bine și sperăm să ne bucure la final.
– Mai există o etapă importantă a lucrărilor de câmp din această perioadă – aratul de zăble. La acest capitol cum vă isprăviți?
– Încercăm să facem față tuturor provocărilor. Dacă vara, când erau căldurile cele mai arzătoare, noi am discuit și am boronit câmpurile eliberate, ca să conservăm orice dram de umezeală, apoi acum am pornit aratul de zăble cu agregate moderne, cu plugul cizel, după cum prevede tehnologia No-Till.
– Știm, că aveți cu cine vă mândri, aveți mecanizatori harnici, profesioniști, cu experiență.
– Aveți dreptate, oamenii sfințesc locul, de ei depinde foarte mult, chiar și în condițiile meteo precare. Așa că noi cu mândrie îi numim pe cei mai harnici și mai dedați: Andrian Novac, Vadim Sârbu, Valeriu Roibu, care trudesc la scos sfecla de zahăr. La arat avem două echipaje verifcate de timp: Veaceslav și Denis Prodan, tatăl și fiul, și Lilian Baidauz cu Sergiu Chilari. Ei au însușit tehnica nouă și modernă și vin la muncă cu entuziasm. Cui nu i-ar plăcea? Dar, în fond, toți mecanizatorii muncesc foarte conștiincios, și ceilalți angajați la fel.
– Vă bucură, că sunt responsabili, aveți un sprijin de nădejde.
– Așa este, dacă nu ai pe cine miza, nici nu te porni la drum sau la o treabă mare. Știți, ploile din ultimul timp au trezit speranță în sufletele oamenilor gliei, ultimile săptămâni ei muncesc mai cu ardoare, cu mai multă tragere de inimă, sunt mai optimiști și, parcă, mai harnici. Muncesc foarte mult, fiindcă își iubesc glia, le place să crească pâine și vor să o consume cu toată familia la o masă, acasă, nu prin străini.
A dialogat Valentina CEBOTARI