În ultima perioadă, societatea noastră mi se aseamănă din ce în ce mai mult cu nuvela marelui Cehov.
Cei care fac politică la noi în țară, din prostie ori cu bună știință, încearcă insistent să ne implice în niște polemici absolut inutile. În niște discuții din care nu are de câștigat nici statul, la general, nici cetățeanul, în particular. Ba, avem numai de pierdut. Pentru că, din cauza acestor beseade, societatea se divizează în „ai noștri” și „ai lor”, fapt ce, indiscutabil, poate provoca un război civil, în urma căruia, Republica Moldova va dispărea ca stat…
Nu știu dacă politicienii noștri sunt conștienți de acest lucru, însă, din moment ce îi duce capul să-și provoace propriii cetățeni la astfel de chestiuni, înseamnă că au discernământ. Înseamnă că toate aceste acțiuni ale lor au un scop bine determinat, despre efectele căruia ei își dau bine seama…
Atunci când politicienii se acuză între ei de neimplementarea sau de implementarea necalitativă (defectuoasă, fățarnică) a unor reforme sau își incriminează unii altora tot felul de ilegalități, etc., eu mă strădui, cumva, să-i înțeleg… Oamenii luptă pentru votul norodului, care le va permite să se mențină la „treuca puterii” încă pentru câțiva ani.
Același lucru este valabil și în cazul „cumpărării deputaților” sau cel al „masivelor aderări benevol-obligatorii” la un partid sau altul. (O metodă nu chiar democratică de atragere a simpatiei populației, dar setea de putere nu suferă concurență la adăpat din fântâna bugetului)…
Însă, eu nicidecum nu-i pot înțelege pe politicienii și partidele politice de la noi, care promovează unionismul și pseudo-statalitatea. Mă refer la domnii Ghimpu și Dodon (dar și la partidele care le susțin „schizofrenia politică”). Ce alt scop, în afară de desființarea Republicii Moldova (în interes personal), ar putea urmări aceștia, atunci când declară că țara noastră trebuie să se (re)unească cu România sau că trebuie să-și mențină statalitatea, subjugată intereselor Federației Ruse?!…
Aparent dezamăgiți de conlucrarea cu partidul de guvernare și în plină criză de idei, cei doi lideri „rebeli” au decis să meargă pe formula clasică de neghiobire a populației. Au decis să o facă pe berbecii de pe un pod îngust și „să se ciocnească cu electoratele”…
În urma acestor confruntări, aparent, unul speră să obțină funcția de prefect al „județului Moldova de peste Prut”, celălalt — militează pentru postul de „guvernator al regiunii Moldova, inclusiv, Transnistria)”. Soarta (și părerea) cetățenilor în atare circumstanțe nu au nicio valoare. Pentru că atunci când dai cu sabia-n valuri și zici că lupți pentru o mare liniștită; ori când te închini unei putine și juri „non-murate” căpățânelor de curechi, sinceritatea este lucrul cel mai de prisos…
Ghimpu și Dodon (sau invers) sunt ca și Ivan Gromov și Andrei Raghin, personajele centrale din nuvela lui Cehov „Salonul nr.6”… Polemizează pe teme filosofice, ignoră realitatea și uită atât de îndeplinirea „atribuțiilor de serviciu”, cât și de faptul că, pe lângă ei, „în salon”, mai sunt și alte personaje… Inclusiv prostănacul Moiseika, care toată ziua cerșește prin oraș, iar odată întors la azil, plânge pentru că a fost „buzunărit” de paznic sau doctorul Hobotov, care își dorește cu înverșunare să ajungă medic-șef, în locul lui Raghin.
În timp ce unioniștii și pseudo-stataliștii se joacă de-a patrioții, democrația autoritară perseverează…
P.S. „Există oameni care vorbesc mereu numai cuvinte inteligente, dar simți că aceștia sunt proști”. (A. Cehov, „Salonul nr.6”)
Andrei BULGARU
