Satul Drochia se face cu drumuri noi
Deja de câteva săptămâni, în satul Drochia se munceşte intens la reparaţia drumurilor.
Dumitru Marcu, primarul localităţii, foarte mândru de reuşita lucrărilor, ne-a spus:
— Anul curent mai multe primării, între care şi a noastră, urmează să purceadă la reparaţia drumurilor, finanţarea pentru îndeplinirea lucrărilor parvenind de la Fondul rutier. Tocmai de aceea, de comun cu Consiliul local, am decis să anunţăm tenderul pentru înfăptuirea lucrărilor mult mai devreme, încă în luna martie. Din cei 7 ofertanţi am ales „Auto-Trans Corlăteni”. La baza hotărârii a stat nu doar preţul oferit de ei, dar şi calitatea lucrărilor. Ne-am interesat în câteva localităţi unde drumarii deja îndepliniseră un şir de lucrări şi ne-am convins că merită să „batem palma”.
Reparaţia drumurilor a început la 4 mai. În urma verificărilor au fost selectate drumurile mai deteriorate, între care vom așterne 2 km de drum în variantă albă.
Din Fondul rutier ni se alocă 312 mii lei. „Auto-Trans Corlăteni” s-a angajat să înfăptuească lucrările mai ieftin. Astfel noi câştigăm 25 mii lei, ce vor fi direcţionaţi la pregătirea a 500 metri de drum, pe care mai apoi îl vom asfalta. Este vorba de drumul de la grădiniţă şi până la cimitirul satului.
Vreau să subliniez că, începând cu 2012, anual reparăm în variantă albă câte 2-3 km de drum. Dacă mergem în acelaş ritm, peste vreo doi ani toate drumurile satului Drochia vor fi aduse la varianta albă.
Totodată, din cele 2 milioane 145 mii lei, parvenite de la guvern expre pentru reparaţia drumurilor, urmează să asfaltăm 1 km de drum cu o lăţime de 6 metri, care are asfaltul deteriorat. Pentru a-l face trainic, vom pune un strat cu grosimea de 5 cm. Volumul de lucru e mare, dar având finanţe şi oameni, înaintăm.
A înregistrat
Liuba BULGARU