Schimbare majoră pentru șoferi: Interzisă ridicarea abuzivă a mașinilor parcate neregulamentar

0
masiniridicate-evacuare-interzisa

Un proiect de lege care conține soluții pentru a evita ridicarea abuzivă a mașinilor parcate neregulamentar în Chișinău a fost aprobat în lectura a doua cu votul a 60 de deputați.

Autorii proiectului au propus o serie de modificări la Codul contravențional.

Astfel, ridicarea vehiculelor va fi permisă doar în anumite condiții, stipulate clar în legislație. Vor fi ridicate și duse la parcarea specială autovehiculele care blochează accesul altor mașini, inclusiv al ambulanțelor, autospecialelor pompierilor, al transportului public sau al autovehiculelor de salubrizare.

Același lucru se va întâmpla dacă mașina este parcată pe trecerea de pietoni sau în apropierea ei, la o distanță de cel puțin zece metri, precum și în intersecții sau la mai puțin de cinci metri de acestea.

Vor mai fi ridicate și mașinile care împiedică deplasarea pietonilor cu mobilitate redusă sau blochează accesul oamenilor la scări, rampe sau borduri speciale.

Aceeași sancțiune va fi aplicată dacă mașinile vor fi parcate în stațiile de transport public sau la o distanță mai mică de 25 de metri de acestea, la același nivel cu calea ferată, pe poduri, viaducte, rampe etc.

Riscă să fie ridicate și mașinile parcate în locurile destinate persoanelor cu dizabilități, cele parcate pe locurile destinate încărcării vehiculelor electrice, precum și cele care obstrucționează desfășurarea unor evenimente publice sau pun în pericol siguranța publică.

În celelalte cazuri în care mașinile vor fi parcate fără respectarea regulilor și semnelor de circulație se vor aplica sancțiuni contravenționale, fără ridicarea mașinii.

În aceste cazuri, agentul constatator va întocmi o avertizare, care va fi plasată pe parbrizul vehiculului și va conține data și ora constatării contravenției, motivul avertizării și obligația de a reamplasa vehiculul în termen de 15 minute. Înainte de asta, agentul constatator va avertiza proprietarul automobilului prin apel sau sms despre încălcarea comisă. Dacă, timp de 15 minute, mașina nu va fi parcată corespunzător, aceasta va fi ridicată și dusă la parcarea specială.

Pentru votul în lectura a doua a fost acceptat amendamentul deputatului Oleg Canațui, care se referă la procedura aplicată în cazul în care un conducător autor este înlăturat de la conducerea vehiculului. În cazul respectiv, un alt șofer cu documente valabile va putea prelua conducerea mașinii.

Sursă: stiriactuale.info

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *