Scrie-ți propria scrisoare

Pe 9 octombrie, în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Iulian Filip”, s-a desfășurat lansarea volumului „Scrisoare Mie…”, semnat de Natalia Rotari. Nu a fost doar o prezentare de carte, ci o întâlnire între oameni și emoții, între fragilitate și putere, între tăcere și cuvânt.
Volumul, intitulat sugestiv „Jurnalul unei regăsiri”, este un parcurs interior — o invitație la sinceritate, la redescoperirea sinelui și la iubire de sine. În paginile sale, autoarea își așterne viața cu o delicatețe curajoasă, lăsând cititorului libertatea de a se regăsi printre rânduri. Cartea nu dă rețete, ci deschide ferestre. Nu ține discursuri, ci șoptește adevăruri simple, cele mai grele de rostit.
Natalia Rotari nu este doar o autoare. Este specialist în educație, cu experiență în formarea adulților, management de proiecte și dezvoltare locală. A fost asistent medical, profesor, lider comunitar, expert în administrație publică — iar acum, cu aceeași dăruire, a ales să fie și povestitor al propriei vieți. Mamă a cinci copii, femeie activă și visătoare, Natalia vorbește despre transformare nu din teorie, ci dintr-un drum trăit.
Cartea este structurată în șase părți — „Primul pas spre mine”, „Bucuria în lucruri mărunte”, „Iubirea de sine”, „Dansul vieții”, „Din suflet, pentru tine” și „Tu ești cheia”. Fiecare capitol e un pas spre lumină, un gest de împăcare cu sine, o mărturie despre curajul de a spune „nu” fără vină și „da” fără teamă. Inspirată de gândirea unor autori precum Brené Brown, Gabor Maté, Eckhart Tolle, autoarea își așază povestea nu pe un piedestal, ci la nivelul inimii.
Între filele acestei cărți se simte energia unei femei care a învățat să se ridice, să respire adânc și să meargă mai departe. Iar în acea seară de 9 octombrie, publicul a ascultat-o nu ca pe o scriitoare distanțată, ci ca pe o prietenă care spune adevăruri pe care le știi, dar nu ai îndrăznit să le rostești.
„Scrie-ți propria scrisoare. Ascult-o. Trăiește-o.” – Natalia Rotari
Lansarea volumului „Scrisoare Mie…” a fost un eveniment care a adunat priviri calde, emoții nerostite și recunoștință. Un început de drum pentru autoare și, poate, pentru fiecare dintre cei care au ascultat-o. Pentru că uneori, vindecarea începe cu un singur rând scris către tine însuți
Cristina DONICI