Ședință extraordinară a Consiliului Raional Drochia din 26.06.2025 – decizii și proceduri administrative importante

0
sedinta-extraordinara-consiliul-raional-26-06-2025-01

Joi, 26 iunie 2025, Consiliul Raional Drochia s-a reunit în ședință extraordinară, convocată în temeiul dispoziției nr. 02/1-5-25 din data de 20 iunie 2025, emisă de Vasile Cemortan, președintele raionului.

Înaintea lucrărilor plenare, au avut loc ședințele comisiilor consultative de specialitate, în cadrul cărora au fost examinate proiectele de decizii incluse pe ordinea de zi.

La ședință au participat 30 de consilieri raionali din totalul de 33 aleși, ceea ce a asigurat caracterul deliberativ, conform legislației în vigoare. Potrivit articolului 20 din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală, în funcția de președinte al ședinței a fost desemnată Bairac Angela, iar Pavlenco Valerii a fost stabilit ca persoană responsabilă să semneze deciziile Consiliului în cazul imposibilității președintelui ședinței.

La eveniment au fost prezenți și funcționari din cadrul Aparatului președintelui raionului, șefi ai serviciilor descentralizate, precum și reprezentanți ai mass-media locale.

În încheiere, conform tradiției, Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia, a adresat felicitări consilierilor care și-au sărbătorit zilele de naștere în perioada scursă de la precedenta ședință.

Andrei Babără

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *