La data de 19 ianuarie 2026, membrii Grupului de Inițiativă „Ambasadorii Maturității” din orașul Drochia au participat la masa rotundă consultativă dedicată persoanelor vârstnice, organizată de AO „CASMED”, în parteneriat cu AO „Rețeaua Seniorilor Activi din Moldova”, eveniment care s-a desfășurat în cadrul proiectului „INSPIRĂ Moldova”, prin implicarea societății civile în procesul decizional.

Activitatea a avut loc în sala de ședințe a Consiliului raional Drochia, la care au fost invitați reprezentanți ai Consiliului raional, ai autorităților publice locale de nivelul I, ai prestatorilor de servicii sociale și medicale, precum și lideri și reprezentanți ai grupurilor de vârstnici din raion.
Scopul mesei rotunde a fost: Identificarea principalelor nevoi și priorități ale persoanelor vârstnice, colectarea propunerilor și recomandărilor în vederea îmbunătățirii politicilor și inițiativelor ce vizează vârstnicii.
În cadrul discuțiilor au fost abordate provocările sociale, dificultățile de acces la servicii, precum și obstacolele întâmpinate de vârstnici în participarea la deciziile locale.
Soluțiile și recomandările formulate vor fi centralizate și prezentate în cadrul Forumului Seniorilor, care va avea loc la 26 februarie 2026, urmând a fi înaintate autorităților naționale.
Împreună, construim o voce mai puternică pentru seniorii din comunitățile noastre.

Alexandra Postovan

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *