Şi e toamnă iar în sat
A zburat vara de parcă nu zilele se depănau, ci săptămânile. Nici nu am apucat a ne deprinde bine cu soarele şi lumină multă, că în iulie a plouat întruna, iar în august deja s-a uscat totul în grădini. Aşa că toamna a venit cu o lună mai devreme.
Lumea în sat ştie orânduiala. După ce e strânsă roada, câmpurile sunt arate şi pregătite pentru roada anului viitor.
La fel fac şi gospodarii în grădinile lor. Au strâns pâinea, au recoltat celelalte culturi, adună reminiscenţele vegetale folosite drept hrană la animale, depozitează dovlecii, pun varza la murat şi ară ori sapă grădinile. Aşa e toamna pentru agricultori.
Dar toamna mai are un specific. În fiecare localitate este sărbătorită ziua roadei, Ziua profesională a pedagogului, se fac festivaluri folclorice, unde sunt aduse elogii şi cuvinte de omagiere plugarilor, oamenilor harnici, care muncesc zile întregi pe câmp ca să ne facă cu pâine şi cu de toate.
La Sofia această tradiţie populară este păstrată şi promovată cu râvnă deosebită. Ansamblul folcloric „Sofiencele”, conducătoare artistică Larisa Banaru, nu doar consătenilor le cântă hărnicia şi le aduce emoţii pozitive în pragul sufletului pentru munca depusă, dar cu acest bogat program folcloric merge şi în alte localităţi unde la fel muncesc oameni harnici şi îndrăgostiţi de glie.