Simpozionul ştiinţific „Scriitori drochieni”
Simpozionul ştiinţific „Scriitori drochieni”
Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului raional Drochia și Biblioteca Publică raională „Iulian Filip”, la 21 octombrie 2020, au organizat un eveniment semnificativ și important pentru comunitatea oamenilor de cultură – Simpozionul științific „Scriitori drochieni”, eveniment desfășurat în cadrul Proiectului „Acasa spiritului nostru”.
Evenimentul a fost onorat de prezența lui Andrei Chistol, Secretarul de Stat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din R. Moldova, Iurie Ostavciuc, vicepreședintele raionului Drochia, Elena Pintilei, directorul General al Băncii Naționale a Moldovei, Eugenia Bejan, directorul General al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”.
Simpozionul s-a desfășurat în contextul Programului Lectura Central, ediția a 3-a, 2020, cu participarea celor mai reprezentative personalități ale culturii drochiene: Iulian Filip, poet, scriitor, dramaturg, folclorist, doctor în filologie, băștinaș din s.Sofia; Claudia Partole, poetă, eseistă, prozatoare, autoare de piese și jurnalistă, băștinașă din s. Cotova, Lidia Ungureanu, poetă, scriitoare, graficiană, băștinașă din s.Chetrosu; Vitalie Zagaevschi, scriitor, publicist, ziarist, membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova, președintele Cenaclului literar „Steaua de vineri”, autor a mai multor lucrări, coautor la Serialul enciclopedic ilustrat „Localităţile Republicii Moldova”, băștinaș din or. Drochia; Alexandru Bobeica, istoric, jurnalist, publicist, scriitor, autor al unor monografii istorice, membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova, băștinaș din or. Drochia; Petru Ababei, dramaturg, scenarist, regizorul Teatrului popular „Cupidon”, autor al mai multor piese de teatru, băștinaș din s.Ochiul Alb.
Cristina Țurcanu, șefa Direcției Cultură, a salutat onorata asistență, menționând importanța acestui eveniment, în contextul creării unei punți de colaborare între scriitorii băștinași și instituțiile de cultură, dar și necesitatea asigurării unei continuități a proiectului „Acasa spiritului nostru” prin crearea Asociației Oamenilor de Cultură drochieni. Un mesaj de salut a fost adresat și de subsemnata, director al BPR ”Iulian Filip”, gazda evenimentului, care a menționat importanța și contribuția bibliotecilor în promovarea și susținerea proiectelor culturale comune cu scriitorii băștinași.
Scriitorii au trăit clipe memorabile, împărtășind amintiri plăcute din cadrul întâlnirilor, oferind cu generozitate cărți pentru colecția de carte a bibliotecii, dar și pentru cititorii fideli.
Au fost prezentate comunicate despre menținerea colaborării firești a comunității cu scriitorii băștinași prin reanimarea Proiectului „Acasa spiritului nostru”, despre cunoaștere și provocări de creație în proiecte captivante cărturărești, despre promovarea operelor literare ale scriitorilor băștinași. Comunicatele au fost susținute de Iulian Filip, profesoarele Marina Lefter și Silvia Reșetnic.
Alexei Vasilean, președintele raionului Drochia, a semnat diplome celor mai dedicați bibliotecari ai BPR „Iulian Filip” pentru contribuție notorie în promovarea creației literare a scriitorilor drochieni și participare activă în cadrul Programului Național Lectura Central. Diplome de Onoare din partea lui Igor Șarov, ministrul MECC, au fost oferite lui Alexei Vasilean, președintele raionului, scriitorului Iulian Filip și subsemnatei.
La finele evenimentului oaspeții au primit în dar suvenire cu logoul simpozionului și au avut parte de o surpriză muzicală, în recital cu Victor Cemortan și Alina Aramă, care au interpretat piesa „Focul din vatră”, pe versurile regretatului poet drochian Anatol Rusnac, muzica aparținând lui Victor Cemortan.
Maria COJOCARU, directoare, BPR „Iulian Filip”, Drochia
Foto: Veaceslav VĂZDĂUȚAN