Sindicatele sunt forța motrice a reformelor sociale
La 15-18 decembrie 2022, Sindicatul „Hizmet-Iș” din Turcia a organizat la Ankara al XIV-lea Congres, desfășurat sub moto-ul „Forța Globală a Muncii”. La lucrările lui au participat 600 de delegați și reprezentanți ai sindicatelor internaționale din 26 de țări ale lumii. Federația SINDASP a RM a fost reprezentată de Ala OJOGA, președinta AST Glodeni, și de Oxana GRIGORIȚĂ, președinta Asociației Sindicale Teritoriale Drochia , cu care am întreținut un mic dialog.
– Dna Oxana Grigoriță, a trecut o lună, de când v-ați întors de la Congresul al XIV-lea al Sindicatului „Hizmet-Iș” din Turcia. Impresiile se mai păstrează sau sărbătorile de iarnă le-au umbrit?
– Un eveniment de mare amploare, cu multe culori, întâlniri, relații de colaborare, emoții la superlativ, pe care nu că sărbătorile de iarnă le-ar putea umbri, dar nici trecerea anilor nu va lăsa urme de ceață peste el.
– A fost un congres jubiliar, extraordinar sau deosebit prin ceva?
– Nu. A fost un congres obișnuit, lucrativ, ordinar, dar organizat la un nivel foarte înalt, unde spiritul de unitate și solidaritate, manifestat de participanți a fost impresionant, ce nu poate fi redat în cuvinte. Este un sindicat foarte puternic, cu garanții sociale pentru salariați, dobândite prin negocieri.
– Dar de ce cu atâta pompă, fast, strălucire, splendoare?
– Fiindcă merită. „Poporul își cunoaște eroii”, spune o zicală, la care aș adăuga: și îi apreciază, îi venerează, conform faptelor reale. La forum a fost menționată participarea sindicatelor la lupta împotriva șomajului, la crearea garanțiilor sociale în cadrul relațiilor de negociere colectivă, precum și faptul, că reprezentanții guvernului, angajatorilor și lucrătorilor trebuie să mențină și să crească paritatea în relațiile tripartite, care dau rezultate eficiente.
– Ce teme au mai fost la ordinea de zi, pe care le-ați discutat împreună?
– Timp de două zile, participanții la forum au discutat subiecte actuale din agenda sindicală internațională: consecințele impactului pandemiei COVID-19 asupra relațiilor de muncă din întreaga lume, scopurile și obiectivele miș-cării sindicale, problemele consolidării eforturilor comune în protejarea drepturilor și intereselor lucrătorilor.
– Preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Turciei „Hizmet-Iş” ce mesaj a avut?
– În cadrul Congresului delegaţii, cu votul majorității, l-au reales pe Mahmut Arslan în calitate de preşedinte al Confederaţiei Sindicatelor Turciei „Hizmet-Iş”. În calitate de gazdă, Mahmut Arslan a remarcat necesitatea consolidării eforturilor liderilor sindicali în soluționarea problemelor legate de șomaj, protejarea drepturilor salariaților și îmbunătățirea formelor de parteneriat social la toate nivelurile. „Pacea și fraternitatea, legea și justiția, dragostea și prietenia sunt principiile mișcării sindicale internaționale”, a mențional dânsul.
– Pentru activitatea DVS în calitate de lider sindical al Federației SINDASP a Republicii Moldova în raionul Drochia, lucrările congresului vor avea impact social, vor spori experiența de muncă, întru apărarea drepturilor membrilor de sindicat?
– Neapărat. Participanții la congres au specificat, că întreaga comunitate sindicală, în parteneriat cu guvernele țărilor și asociațiile patronale, aplicând standarde internaționale pentru dezvoltarea relațiilor sociale și de muncă, pot influența și eficientiza soluționarea consecințelor provocărilor globale ale timpului actual. Începând cu organizațiile teritoriale, apoi cele naționale și, în ultimă instanță, cele internaționale, consolidându-ne eforturile, putem realiza lucruri frumoase și foarte necesare populației și societății.
– Onorată și mândră, dar și cu mare responsabilitate, probabil, ați reprezentat țara la un forum atât de înalt.
– Participarea delegației Moldovei la cel de-al 14-lea Congres Sindical „Hizmet-Iș” este un pas serios în dezvoltarea cooperării moldo-turce. Dar și o experiență de nedescris pentru noi, cei care avem încă multe de învățat și de preluat, or, importanța schimbului de experiență și dezvoltarea abordărilor comune pentru promovarea în continuare a drepturilor și intereselor lucrătorilor din întreaga lume este un lucru primordial pentru sindicate în relațiile de muncă.
Pentru conformitate.
Valentina CEBOTARI