Nicolae Leucă – patriarhul jurnalisticii drochiene – la 100 de ani de la naștere

Nicolae (Iachimovici) Leucă, unul dintre primii fondatori ai presei locale, ilustrul redactor al gazetei raionale de Drochia „Munca comunistă”, la 1 august 2021, ar fi împlinit 100 de ani de la naștere.

Leuca

Descendent din satul Stoicani, județul Soroca, urmând tradițiile părinților și ale consătenilor de a lucra pământul – plugar din plugărie – el a absolvit Colegiul Agricol din satul Grinăuți–Moldova, județul Hotin și s-a întors în satul natal să-și aplice în practică cunoștințele. Dar timpurile erau tulburi, schimbătoare, s-au schimbat și modul de trai, și principiile gospodăririi. Pentru a-și tempera elanul caracteristic vârstei, Nicolae Leucă acceptă entuziasmul tineresc și se implică în viața satului. A fost lider comsomolist în satul natal, apoi și în raionul Zgurița. La nici treizeci de ani, Nicolae Leucă este numit redactor al gazetei raionale „Comunarul” din Zgurița. A cunoscut și bucuriile și necazurile începutului, purtând răspundere personală de apariția gazetei.
Apoi biografia sa de muncă continuă, după timpuri, cu funcția de președinte de colhoz, redactor-adjunct al gazetei raionale „Drapelul Biruinței” din Drochia, lucrător de partid, cadru didactic și se stabilește la cea de redactor al gazetei raionale „Munca comunistă”, după noua reformă teritorial-administrativă din decembrie, 1966. Această ultimă funcție o deține, cum spunea cronicarul, „cu pohvală”, din 1967 până în 1985, când se retrage la pensie.
Circa 40 de oameni din colectivele redacției și tipografiei, oameni diferiți din punct de vedere al vârstei, studiilor, ocupației la serviciu, stării sociale, etc. ascultau de cuvântul redactorului. El organiza lucrul fără probleme. Unuia îi dădea un sfat, altuia îi ajuta să renunțe la o faptă nechibzuită, îl întorcea pe o cale dreaptă. Unuia îi ajuta să primească locuință, altuia – să-și aranjeze copilul la grădiniță. Se interesa mereu de condițiile de muncă. De câte ori ținea piept funcționarilor de tot rangul de la Comitetul raional de partid, apărându-și colegii–jurnaliști. În legătură cu aceasta, colega noastră Valentina Cărăuș scria cu recunoștință:
S-a-nvățat nu știu de unde –
Noi greșim, iar el răspunde.
Nicolae Leucă a fost nu numai un conducător priceput, cumpătat, imparțial și cu dreptate, ci și un jurnalist virtuos, un tovarăș săritor la nevoie, un bun sfetnic. În diverse perioade, școala lui au trecut-o mai bine de jumătate din colaboratorii redacției. Cu referințele lui, mulți absolvenți ai școlii medii au devenit studenți la jurnalistică, iar apoi – jurnaliști, redactori, scriitori, oameni de știință, etc.
Două eleve silitoare, corespondente voluntare ale gazetei, prin anii ”70, au făcut, cu referința lui Nicolae Leucă, Facultatea de Jurnalistică și s-au întors la lucru în „redacția natală”, sub oblăduirea „redactorului-părinte”, devenind ele însele redactori: Valentina Ganța (Cebotari) și Liuba Josanu (Bulgaru). E caz unic în toată Moldova. Redactorul Leucă a fost un democrat desăvârșit. El stimula orice idee, orice inițiativă din partea membrilor colectivului, acordând tot sprijinul necesar. În afara orelor de muncă, în zile lucrătoare și de sărbători, el se lasă în voia inițiatorilor, entuziaștilor, organizatorilor, liderilor dintre noi, și mergea cu „ahotă” la serbările copiilor în parc, la tir, în excursiile neuitate la Iaremcea, la mare la Bugaz, la Rudi, la Farfuria Turcului, la Soroca, pe malul Nistrului, în zona de odihnă, la pădurea Baxanilor și a Maramonovcăi, la Țaul, participa la competițiile de șah și la celelalte activități relaxante.
Oricine l-a cunoscut pe Nicolae Leucă, remarca înalta lui omenie. Și noi, învățăceii și colegii lui, i-am apreciat bunele calități, ne-am mândrit cu el, l-am ascultat și l-am urmat ca pe un părinte, l-am respectat și i-am fost recunoscători pentru toate.
De aceea am fost stăpâniți de profundă mahnă și tristețe când și-a luat adio de la viață. Era ziua de Crăciun, 25 decembrie, 2010. N-a ajuns cu șapte luni până la 90 de ani. De atunci nu mai vine la noi, la redacție, cu „vin și nuci de la mine din ogradă”.
Nicolae Iachimovici a trăit o viață lungă cu demnitate și onoare. A fost decorat cu două oridine „Znac pociota” și i s-a conferit Titlul onorific „Om Emerit al Republicii Moldova”.
Dar mai presus de toate – memoria oamenilor.
Fie-i veșnică pomenirea.

Vitalie ZAGAIEVSCHI,
foștii colegi

Lasă un răspuns