Diferența dintre viață și moarte o face sângele donat

Galina Zavorotnâi, șefă, Direcția Ocuparea Forței de Muncă Drochia, este una din frecvenții donatori voluntari de sânge, fiind conștientă de faptul, că această donație de fiecare dată salvează vieți omenești.

Galina Zavorotnâi

Prima dată a trecut pragul Centrului de transfuzie a sângelui în vara anului 2018, iar de atunci acest lucru s-a produs de 9 ori! Galina are o grupă de sânge mai rar întâlnită, III negativ, fapt ce face ca să fie solicitată mai frecvent. Însă medicii nu recomandă mai des decât după trei luni, ca sângele să reușească se se restabilească. Pentru început a fost o simplă necesitate de a testa acest lucru, mai bine zis, beneficiul pentru organism. Dar după ce a observat, că în urma oricărei donări se simte mai bine, se reface ușor, nu atestă niciun fel de devieri de la normalitate, a decis să continue.
– Restabilirea organismului decurge fără complicații, fără excese, fără să observ abateri, totul este obișnuit și nu-mi afectează ritmul vieții, – ne-a mărturisit Galina. – De fiecare dată sunt făcute analizele, medicul se interesează de starea generală, dacă nu sunt ceva schimbări, nu am febră sau vreo viroză. Or, dacă sângele nu este perfect sănătos, prelevarea nu va avea loc.
La finele oricărei donări voluntarii primesc un certificat, două zile libere și un pachet alimentar, necesar pentru restabilire.
Din recoltările de sânge ale voluntarei Galina Zavorotnâi pacienții care au avut nevoe de această grupă de sânge în perioada respectivă au primit 3,6 litri de substanță prețioasă dătătoare de viață. Astfel, că donarea de sânge este un act voluntar, dar foarte necesar, ce face difirență între viață și moarte.
Cor „GD”

Lasă un răspuns