Când ne vom cunoaşte localităţile?

Motiv pentru a scrie acest articol mi-a servit publicaţia oficială „Modificări şi completări la Bugetul raionului”, inserată în săptămânalul „Gila Drochiană”, din 3 septembrie, 2021.

Penultimul alineat ne informează: „La fel au fost prevăzute mijloace financiare (…) pentru jubileul de 100 de ani ai s. Miciurin, (subl.V.Z.).  Deşi nu e indicată data manifestărilor în legătură cu acest eveniment istoric (întemeierea satului), înţelegem, că pregătirile se fac pentru anul acesta, în curs, 2021. Îmi pare rău să-i dezamăgesc pe cei implicaţi în pregătirea acestei manifestări: satul Miciurin nu este întemeiat în 1921.

Scurte informaţii despre istoria localităţilor din Moldova au fost scrise în anii 70, în „Enciclopedia Sovietică Moldovenească”. Mai toate fără semnături. Dar cine le scria? Jurnaliştii de la gazetele raionale. Din raionul nostru: Popov, Vuberman, Zagaievschi, ş.a. Din te miri ce surse dubioase. Despre satul Miciurin se scrie: întemeiat în 1921 (ESM, vol.4, pag. 352).

Când, în ultimii 20-30 de ani s-au scris studii ample despre localităţile noastre, găsim şi satul Miciurin în enciclopedii şi cărţi de istorie. În unele dintre ele, şi nu e de mirare, citim afirmaţia din ESM (1974): întemeiat în 1921. Cunoscutul dicton latin spune: Errare humanum est. Perseverare-diabolicum (a greşi e omeneşte, dar a persevera (a repeta, a insista) e diabolic (rău, perfid, viclean). De exemplu: „Întemeiat în 1921 de țăranii din alte localităţi, cărora li s-a dat pământ, (subl. V.Z), în cadrul reformei agrare din România. (Jud. Soroca. Monografie Ilustrată, Chişinău 2002, satul Miciurin, pag. 23)

„În 1921, după ce ţăranii din satele vecine primiseră (subl. V.Z.), aici pământ în cadrul reformei agrare.” (Localităţile Republicii Moldova, vol.8, pag. 379).

În ambele exemple, în 1921, ţăranilor li s-a dat pământ, ţăranii primiseră (deja). În ce temei li s-a dat pământ, ca după aceasta să întrebăm în ce temei s-a fondat satul în 1921? Ca să întemeiezi un sat, trebuie mai întâi să ai pământ.

Pentru a dezminţi informaţia greşită privitor la întemeierea satului Miciurin, apelăm la „Dicţionarul Enciclopedic Român”, vol. 4. Aici, la pag. 204, găsim răspuns limpede şi incontestabil la întrebarea: când a fost posibil să primească ţăranii pământ şi când a fost posibil să fie întemeiat satul Miciurin, dar şi Palanca, Holoşniţa Nouă, Lazo, etc.

După o serie de decrete (1918-1920), reforma agrară a fost definitiv legiferată în iunie-iulie, 1921 (începând din 1922 s-au împărţit ţăranilor cu răscumpărare 6 mln.ha, adică 66% din întreaga suprafaţă de pământ deţinut de moşierime). Paranteza s-a închis. În ea e răspunsul corect. Abia începând cu 1922 s-a împărţit pământul. Deci în 1921, fără pământ, nu puteau ţăranii să înfiinţeze sate. Nici satul Miciurin.

În cartea „Dăinuuie credinţa în veacuri”, apărută în anul 2007, aşa şi scrie, la pag. 80: „Satul Miciurin e unul relativ nou, e la a patru-cincea generaţie de oameni. A fost „descălecat” (în limba cronicarilor înseamnă a se aşeza statornic într-un loc, întemeind un sat, de exemplu). Repet: a fost descălecat în 1922, după reforma agrară din România, pe pământurile latifundiarului Demianovici (Demianowicz).

Când dară a fost înfiinţat satul Miciurin (Ghica Vodă)? Cand am putea să-i celebrăm jubileul de 100 de ani, fără a ne induce în eroare? Ţinând cont de cele relatate mai sus, oricând, începând din anul 1922, când s-a împărţit pământul ţăranilor. Altfel, la ce ar fi venit încoace ţărani împroprietăriţi din Arioneşti, Moşeni, Codreni, Horodişte, etc. Dar odată veniţi, în 1922, ei ar fi putut înjgheba din sărăcia lor nişte colibe, bordeie, până a-şi zidi case. Dar localitate de oameni deja se considera. Când ea a luat aspect de sat, a fost atestată documentar la 15 februarie, 1925. (Ce exactitate!). (Vasile Trofăilă. „Judeţul Soroca. Monografie ilustrată”. Satul Miciurin, pag. 23).

Începând cu anul 1922 îi putem da satului Miciurin 100 de ani. Evenimentul va fi un prilej propice pentru a reveni la denumirea iniţială a satului – Ghica Vodă.

Vitalie Zagaievschi

P.S. Şi mai grave greşeli am văzut şi am auzit cu referire la alte localităţi ale raionului.

La intrarea în satul Holoşniţa Nouă, dinspre şoseaua Soroca – Drochia, a fost amplasat un panou bun, frumos, pe care sunt afişate datele comunei Palanca. Aici anii înfiinţării satelor Palanca şi Holoşniţa Nouă nu corespund datelor istorice. De ex: satul Palanca ar fi fost înfiinţat în 1926. De unde s-a luat această dată, când în sat sunt zeci de exemplare ale cărţii „Palanca. Omul sfinţeşte locul”, carte în care este expus, documentat clar, amănunţit – exhaustiv, când, cum, de către cine este înfiinţat satul. Oricine vă va răspunde: anul 1923. Şi Holoşniţa Nouă – 1924. (A se vedea și cartea „Comuna Palanca. Cheia veșniciei noastre ca neam”, apărută în 2021. Proiect: Cristina Țurcanu).

La 28 august, de Ziua oraşului Drochia (nu de Hramul oraşului. Hramul e al Bisericii Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”), la concertul organizat în piaţă, moderatoarea a spus, că oraşul Drochia e înfiinţat în 1777. În loc de 1889. (A vedea „Oraşul Drochia. Cheia veşniciei noastre ca neam”. Vol. 1, pag. 5). Şi atâta s-a scris! Dacă nu credem scrisului, mergem peste drum de Liceul M. Eminescu, între casele multietajate, la unicul cimitir din localitate (până în 1968), să vedem: au încăput în perimetrul lui cei decedaţi în aproape 200 de ani, inclusiv în anii tifosului exantematic (1945) şi ai foametei (1946-1947)? Căci cimitirul nou, numai în 53 de ani s-a întins pe hectare. Vorba ceea: dacă tăceai, filosof rămâneai.

Lasă un răspuns